De ce 83% dintre români preferă să plătească ramburs când cumpără online

Au apărut statisticile GPeC legate de piața e-commerce din România în 2018. Conform acestora, 83% dintre români au preferat să plătească ramburs, la livrare, atunci când au făcut cumpărături pe internet.

Doar 15% au folosit plata cu cardul când au comandat online (diferența de 2% până la 100% e dată de alte metode de plată). Care este explicația? De ce se feresc românii să plătească cu cardul atunci când fac cumpărături pe internet? Continuă să citești

Delta Dunării poate fi văzută acum și pe Google Street View

Pe 30 octombrie Google a anunțat că Delta Dunării a devenit disponibilă în Street View pe Google Maps. Primul lucru pe care l-am făcut după ce am citit știrea a fost să intru pe Google Maps și să verific. M-am trezit navigând pe canalele din Deltă, amintindu-mi de vizita pe care am făcut-o în Sulina acum 3 ani.

Nouă ne-a plăcut foarte mult. Așa de mult încât ne propunem să mai mergem o dată, lucru pe care vi-l recomand și vouă. Și, ca să vă convingeți că merită, vă invit să vizitați virtual în jur de 1500 km de canale, drumuri și căi navigabile din Delta Dunării. Continuă să citești

Ce-am jucat și ce-am câștigat la Bloggers Lan Party XIX

A trecut o săptămână de la Untold și n-am apucat să vă povestesc despre Bloggers Lan Party – un eveniment de gaming și socializare pentru bloggeri și cititorii lor, ce a avut loc în Sala Polivalentă în perioada festivalului.

La fel ca anul trecut, m-am înscris mai mult din curiozitate. Așa că, între două concerte, le-am mai făcut și lor câte o vizită. Am întâlnit o mulțime de tineri pasionați de jocuri care s-au întrecut la FIFA și Player Unknown’s Battlegrounds.

Și în timp ce ei au fost ocupați cu asta, eu am optat pentru activități ceva mai pașnice: boardgame-uri (Activity, Catan, Jenga) puse la dispoziție de organizatori și tetris pe consolă, un joc pe care nu l-am mai încercat de cel puțin 15 ani. Continuă să citești

Cum mergi ieftin și ușor cu taxi în Cluj-Napoca

Ultimele 3 luni au fost pentru mine un du-te-vino interminabil între magazine cu materiale de construcții, vizite pe șantier și discuții cu meseriași. Acesta este motivul pentru care am absentat pe blog: nu am avut efectiv timp și energie să scriu.

Despre aventura mea (încă în derulare) cu zona crepusculară imobiliară din Cluj-Napoca voi scrie pe larg în următoarele articole. Până atunci vreau să vă fac o recomandare care mie, cel puțin, mi-a fost foarte utilă în ultima lună.

M-am „plimbat” mult în ultimele luni și majoritatea drumurilor le-am făcut cu picioarele din dotare, folosind transportul public (după cum poți vedea în poveștile scurte din autobuz pe care le scriu pe Facebook – #povestidinCluj). Continuă să citești