Atunci când înfloresc teii în Cluj-Napoca…

Teii de pe bulevardul Eroilor

Centrul Clujului e plin de tei și acest lucru se simte cel mai bine la început de vară. Piața Unirii, bd. Eroilor și străzile adiacente sunt plinte de copaci de tei care miros extraordinar. Dacă salcâmii înnebunesc în luna mai, în luna iunie vine rândul teilor.

Mii de clujeni trec zilnic prin preajma lor. Unii aleargă grăbiți în drum spre serviciu sau spre facultate, alții se plimbă agale. Unii merg cu privirea în pământ sau cu ochii pironiți în telefon, alții își găsesc timp să admire lucrurile care-i înconjoară.

Teii nu fac diferențe între oameni: tineri sau bătrâni, slabi sau mai plinuți, români, maghiari sau de altă etnie, teii le dăruiesc tuturor mireasma lor. Cei care trec pe lângă ei se pomenesc zâmbind fără un motiv anume.

Alții se opresc în preajma lor dintr-odată de parcă ar fi lovit un perete invizibil, loviți poate de o amintire din copilărie în care se cățărau în copaci ca să strângă flori de tei pentru ceai pe care bunica le punea la uscat pentru la iarnă. Alții își aduc aminte de dragostea din tei sau, poate, de teiul lui Eminescu.

În iunie parfumul de tei te ia pe sus,

te inspiră și-ți amintește

că cineva acolo sus te iubește.

Tei tineri lângă Piața Unirii

Citeşte tot articolul

Geneza Art din Chișinău invită clujenii la teatru (concurs cu bilete cadou)

Îmi place foarte mult teatrul. De fapt, unul din motivele pentru care m-am mutat în Cluj-Napoca a fost varietatea teatrală de aici. Orașul acesta pare să atragă evenimentele culturale faine ca un magnet. Despre două astfel de evenimente vreau să îți povestesc astăzi.

E vorba despre 2 spectacole de teatru pregătite de trupa Geneza Art din Chișinău – un teatru independent despre care am auzit lucruri bune, de aceea sunt foarte curios să-i văd cum joacă. Iată care sunt cele 2 spectacole pe care ei ni le propun.

Citeşte tot articolul

Cine controlează azi România (idei din „Homo Deus” de Yuval Harari)

Odată la câțiva ani am șansa să citesc câte o carte extraordinară, o carte memorabilă care stabilește un nou etalon în ceea ce înseamnă pentru mine lectura. Anul trecut am fost norocos, pentru că am descoperit 2 astfel de cărți.

Sunt scrise de același autor și se completează reciproc, formând un tot întreg. E vorba de „Sapiens: scurtă istorie a omenirii” și „Homo Deus: scurtă istorie a viitorului” de Yuval Noah Harari, profesor de istorie la Oxford, cunoscut la nivel internațional ca reprezentat al unui nou domeniu – istoria lumii ca istorie a omului.

Citeşte tot articolul

Cum convingi copilul să creadă în Moș Crăciun toată viața

Astăzi am pentru voi o poveste de Crăciun, o poveste ce pare desprinsă din filmele difuzate de sărbători la televizor pe care le privești cu toată familia. Întâmplarea e adevărată și a avut loc săptămâna trecută.

Personajul principal al poveștii este Sergiu – un băiat de 12 ani din Chișinău căruia i-a fost furat telefonul vara trecută. Părinții nu și-au permis să-i cumpere altul, așa că au făcut o sesizare la poliție.

Citeşte tot articolul

De azi trec la scrierea cu „â” și „sunt”

te-bate-limba-romana

Dacă îmi citiți blogul, probabil ați observat că până acum am folosit peste tot regula veche de scriere a cuvintelor, adică „î” în loc de „â” și „sînt” în loc de „sunt”. Am explicat pe larg în acest articol care sunt motivele.

Vi le expun pe scurt mai jos.

  • Argumente științifice: decizia din 1993 de a trece la scrierea cu „â” și „sunt” a fost una arbitrară și greșită, fiind luată de niște oameni care nu aveau nicio legătură cu lingvistica (vezi articolul lui Pruteanu)
  • Argumente personale: așa am învățat la școală, iar în țara mea de origine, Republica Moldova, se practică în continuare scrierea veche.

Deși sunt încă de acord cu argumentele științifice, am decis să trec la scrierea nouă din câteva considerente. Primul este legat de schimbările care au avut loc în ultimii ani în Moldova.

Citeşte tot articolul

Băiețelul care strînge pupici într-o pungă

În acest an am petrecut sărbătorile pascale cu familia la țară. La un moment dat am ieșit în curte: soarele strălucea pe cer, vîntul adia ușor, din bucătărie miroseau îmbietor bucatele mamei, iar tata mă chema să-l ajut în grădină.

Orătăniile își vedeau de traiul lor lipsit de griji, iar cățelul mă ademenea să-l mîngîi după ureche. Am realizat atunci cît pe minunată era acea clipă. Cît de bine e ca cei dragi să fie sănătoși și aproape și cît de rar avem timp să ne oprim ca să apreciem astfel de momente.

„Ce bine ar fi dacă aș putea pune clipa asta într-o pungă vidată, mi-am spus eu atunci, cu imaginile, mirosurile și senzațiile sale. Iar peste ani, cînd îmi va fi dor, s-o pot deschide ca să trăiesc din nou acel moment. Ce frumos ar fi…”

Citeşte tot articolul