Când bebelușul râde pentru prima dată #jurnaldetată

Cred că am scăpat de colici. Scriu și bat în lemn, pentru că, atunci când vine vorba de bebeluși, nu poți fi sigur niciodată. Totuși, indiciile arată acest lucru. Crampele abdominale au început să scadă în frecvență și intensitate și apar acum mai rar.

Au fost 3 luni de foc, dar au trecut. Dințișorii încă nu au început să iasă. Teoretic aceasta ar trebui să fie o perioadă mai liniștită. Un fel de respiro în care ne tragem sufletul până începe repriza a doua. Teoretic.

Practic, după cele 3 luni de colici a început o perioadă de creștere fizică și cognitivă accentuată care durează vreo 3 săptămâni. Partea proastă – Ilinca e foarte agitată și trebuie distrată aproape non-stop. Partea bună – învață să facă lucruri noi.

Citeşte tot articolul

Dacă ar mai fi trăit bunicul…

Se spune că cea mai fericită perioadă din viața unui om este cea în care DEJA are copii și ÎNCĂ mai are părinți. Iar dacă mai are și bunici, fericirea e de două ori mai mare.

Pe bunicul Teodor l-am cunoscut doar din ce mi-a povestit mama și bunica, pentru că el a murit cu câțiva ani înainte să mă nasc eu. Sunt însă câteva lucruri pe care le-am aflat despre el. Am aflat că a predat muzica și știa să cânte la vreo 3-4 instrumente, că a condus corul din sat și un ansamblu instrumental.

Am mai aflat că bunicul Teodor a lucrat aproape toată viața director de școală și a fost unul din cei mai respectați oameni din sat, pentru că avea câte o vorbă bună pentru toată lumea, chiar și atunci când alții foloseau cele mai aspre cuvinte.

Citeşte tot articolul

Jurnal de tătic: primele 2 luni cu Ilinca

Ilinca noastră a împlinit 2 luni, iar eu am 2 sentimente total contradictorii. Pe de-o parte, mi se pare că timpul a trecut așa de repede încât, uneori mai am impresia că totul e doar un vis. Pe de altă parte, în aceste 2 luni s-au întâmplat așa de multe lucruri noi, încât am senzația că Ilinca a făcut parte din viața noastră dintotdeauna.

Luna recunoștinței și a întrebărilor

Cuvântul pe care l-am rostit cel mai des în prima lună a fost mulțumesc. I-am mulțumit soției, celor de la maternitate, rudelor și prietenilor care ne-au transmis urări de bine. Apoi am revenit cu toții acasă și am început să învățam ce înseamnă să ai grijă de un nou-născut.

Citeşte tot articolul

Când mergi la piață cu soția însărcinată

Acest text a fost scris acum 3 luni, când Ilinca era încă în burtică. Pe atunci făceam piața în doi, acum mergem 3. Azi a fost ultima piață volantă din acest an, mi-am adus aminte de el și am decis să-l public. Iată-l, sper să vă placă.

***

Toamnă, mijloc de săptămână, Cluj-Napoca. Oamenii se îndreaptă în valuri molcome spre parcarea din capăt de Gheorgheni, unde în fiecare joi se ține o piață agroalimentară volantă pentru producătorii din regiune.

Spațiul neîncăpător al parcării se umple rapid de culoare, mașini parcate alandala și mirosuri de toamnă. E un du-te – vino continuu derulat cu încetinitorul, pentru că majoritatea mușteriilor sunt bătrâni care trag după ei cărucioare și mame care duc de mână copii de diferite vârste.

Citeşte tot articolul

Primele glume de părinți în familia Albu

Ilinca noastră are abia o lună și noi deja facem glume de părinți. Mă întorc într-o seară acasă, soția mă întâmpină la ușa cu privirea obosită. Ne îmbrățișăm, ne pupăm.

– „Ce face cea mai frumoasă mămică din lume?” o întreb.

Dumitrița stă o clipă, mă privește serios și-mi răspunde:

– „Lapte, face lapte…” După care râdem amândoi. Și așa au început glumele în familia noastră.

Citeşte tot articolul

Povestea hăinuței de la străbunica Ana

V-am zis că am o mamă genială, așa-i? Țineți minte acest lucru în timp ce citiți această poveste, pentru că este una specială.

Povestea începe acum 35 de ani. După ce m-am născut, bunica mea Ana a vrut să-mi facă un cadou și a comandat câteva hăinuțe tocmai de la Moscova. Pe atunci trăiam în URSS: țara era mare, rafturile erau aproape tot timpul goale.

Oamenii cumpărau ce găseau și putea să dureze luni până făceai rost de un lucru de calitate. Până au ajuns hăinuțele la mine, eu deja crescusem și nu mai încăpeam în ele. Așa că au rămas nepurtate. Și aici vine geniul mamei mele.

Citeşte tot articolul