Cum m-a trollat Ilinca din 3 cuvinte

Ilinca îi arată ursulețului său o carte de povești cu urși 🙂

Cum te trollează copilul tău, nu te trollează nimeni. Ilinca are abia 1 an și 5 luni, dar mi-a dat azi o lecție despre cum poți trolla pe cineva cu doar 3 cuvinte care conțin în total numai 3 litere diferite. Eram la masă. Ilinca mănânca în scăunelul ei.

Ilinca (hotărâtă): Tata, ta-taaa! Ap-ap-apa, apaaa!

Eu (ridincându-mă de pe scaun să-i torn apă): Vrei apă? Îți dau acuș…

Ilinca (privind paharul cu apă): Apa: nu, nu!

Doamne, dă-mi răbdare!

Read More

Ilinca a învățat să zică „Da” și „Nu”

Poză făcută pe 23 martie după o zi în care a nins fără oprire în Cluj-Napoca

La 1 an și 5 luni Ilinca a învățat să rostească 2 cuvinte noi: Da și Nu. Dintr-odată, unele dintre întrebările noastre au început să aibă răspuns, uneori câte 3-4 răspunsuri la aceeași întrebare. Fetița noastră e așa de bucuroasă că se face mai bine înțeleasă, încât, uneori ține să ne repete răspunsul și de mai multe ori, doar de dragul de a-l repeta.

Și atunci când o face, este destul de vehementă. Nu prea mai e loc de discuție. Dacă e „Nu”, apoi „Nu” rămâne. Eh, d-apoi nici noi nu suntem de ieri de azi. Așa că, atunci când vrem neapărat, știm să o ducem cu bombonica (deși ea încă nu știe ce este o bomboană). Iată 2 exemple.

Read More

Ilinca, bunica și povestea lingurii de lemn

Fiecare familie are poveștile și întâmplările sale. Fiecare familie are un bagaj de amintiri care sunt povestite cu precădere de sărbători sau când se adună la masă cu vreo ocazie specială. Singurul mod de a învinge timpul este să nu uiți și să transmiți aceste povești mai departe.

Așa că seniorii din familie își tot spun poveștile, deși toată lumea le cunoaște pe dinafară. Una din poveștile amuzante din familia mea este povestea lingurii de lemn pe care am auzit-o de nenumărate ori de la bunica. Bunica mea a fost unul din cei mai respectați oameni din sat.

Read More

Ilinca, 1 an și 4 luni: etapa cățăratului și a cotrobăitului prin sertare

Astăzi Ilinca împlinește 1 an și 4 luni. Și pentru că nu mai este demult un bebeluș, mersul pe jos a devenit pentru ea prea banal, așa că a decis să ia atitudine și să experimenteze viața la altitudine. La început s-a cățărat pe fotoliu și pe scăunel.

Apoi a început să alerge în picioare pe pat, iar azi am găsit-o în picioare pe măsuța sa. Când mergem în parc, vrea să urce cele mai înalte construcții și apoi refuză să fie ținută de mână. Noi tremurăm, ne facem griji și încercăm limităm pe cât e posibil riscul unui accident.

Read More

Porcul, bucuria mică și cei 11 dințișori

Discuție în familie într-o seară oarecare. Eu (jucându-mă cu Ilinca): „Cine-i bucuria noastră mică și dulce ca o bombonică? Cine, cine?”

Ilinca mă privește nedumerită, zâmbește, apoi arată cu degetul spre maică-sa care trebăluia prin bucătărie.

„Tu ești, îi răspund eu. Și mama e o bucurie, dar ea e o bucurie mare!” La care s-a auzit o voce din bucătărie: „Vrei să zici că sunt grasă?”

Am râs, dar parcă nu a fost râsul meu.

Read More

Ilincăi îi cresc măselele: mici răzbunări în familie

De vreo 2 luni Ilincăi au început să-i crească măselele. Una câte una, au început să încolțească de sub gingii. Îi cresc cu 2 viteze: încet și foarte încet. Iar noi simțim că o luăm razna: repede, prea repede. Probabil că o doare foarte tare, pentru că plânge întruna, se trezește de multe ori noaptea și se irită din orice fleac.

„A doua perioadă de colici” – așa a denumit soția această perioadă, pentru că așa de stresați n-am mai fost de anul trecut când ne luptam cu colicii. Diferența majoră este că, între timp, Ilinca a învățat să meargă și are plămâni mai puternici – deci ne poate urmări plângând prin toată casă.

Read More