Cel mai greu și cel mai frumos lucru în primul an de când sunt tată

Pe 24 octombrie s-a împlinit 1 an de când am devenit tată. Nu e mult, dar e suficient cât să trag niște concluzii preliminare despre ce înseamnă să devii părinte. Am profitat de faptul că Ilinca a început să doarmă mai bine și mi-am permis un moment de introspecție. Iată concluziile la care am ajuns.

Cel mai greu

Cel mai greu lucru în aceste 12 luni a fost să accept. Să accept că în lumea mea a apărut un alt personaj principal care a dat peste cap toate regulile după care îmi condusesem până atunci viața. Să accept că, în primii ani, dorințele și nevoile sale sunt mai urgente și mai prioritare decât dorințele mele.

A fost foarte greu să realizez că sunt responsabil de cineva care are nevoie de supraveghere permanenta. Și nu exagerez, pentru că Ilinca nu stă singură mai mult de 2-3 minute. Iar dacă stă, înseamnă că face vreo năzbâtie.

Read More

Jurnal de tată: primul an cu Ilinca

Astăzi este ziua Ilincuței, astăzi fetița mea împlinește 1 an. Scriu acest rânduri și parcă nu realizez pe deplin ceea ce mi se întâmplă. Acum 2 ani stăteam în chirie cu soția și visam cu ochii deschiși la cuibul nostru și la o familie mai mare.

După 1 an de stres și eforturi ne-am mutat în apartamentul nostru (și al băncii până plătim tot creditul, dar mai bine nu ne gândim la asta). La o săptămână după ce ne-am mutat a venit pe lume Ilinca. De parcă ar fi așteptat momentul potrivit.

Read More

Ilinca a învățat să dea pupici

De ceva timp am început să o învățam pe Ilinca să asocieze cuvinte cu obiecte și acțiuni. Cel mai dulce cuvânt pe care a învățat să-l recunoască luna aceasta este cuvântul pupic. Cum îl aude, își apropie gurița de obrazul meu sau al Dumitriței și așteaptă reacția noastră.

Noi o lăudăm, îi mulțumim frumos și apoi o aplaudăm, lucru pe care îl repetă și ea. Cuvântul aplauze l-a învățat luna trecută. Deocamdată ne pupă cu gura deschisă, uneori scoate puțin și limba, de parcă ar vrea de fapt să ne guste. Chiar și așa noi suntem bucuroși nevoie mare.

Read More

Când copilul e negru în cerul gurii

Eram în Iași și tocmai urcasem în trenul spre Timișoara cu destinația Cluj-Napoca. Aveam locuri la cușetă și până la Suceava eram doar noi 3 în compartiment: eu, soția și Ilincuța. Și pentru că aveam compartimentul doar pentru noi, ne-am desfășurat în voie și am început să ne jucăm.

Unul din jocurile patentate de mine este „de-a liliacul” și presupune ca eu s-o las pe Ilinca pe spate, cu capul în jos și să o întreb „ce face liliacul meu mititel?”. Iar ea să chițăie bucuroasă când o ridic. Și cum ne jucam așa văd că soția înțepenește și se schimbă la față.

Read More

Avem un cățeluș…

Un bebeluș de 10 luni seamănă mult cu un cățeluș. Iată 5 asemănări pe care le-am observat la Ilinca:

1. Toată ziua umblă după mine. Dacă mă duc în bucătărie, vine și ea. Dacă merg în dormitor, acolo vrea și ea. Dacă iau o jucărie, anume pe aceea o dorește. Zilele trecute am intrat la duș și am uitat ușa întredeschisă. Ghici ce-a făcut. A venit după mine cu rățușca cu care face baie 😀

2. Atunci când plec la muncă, mă petrece cu o față tristă: „Pleci? Nu pleca, te rog! Dar revii curând, așa-i?” Când mă întorc acasă, abia apuc să intru pe ușă că o și aud cum vine în patru labe grăbită să mă vadă și se cere în brațe.

Read More

Jurnal de tată: prima vizită la bunici

Poarta bunicilor, atâtea emoții și amintiri frumoase…

După primul nostru concediu în 3 cu avionul, am decis să continuă aventura și să mergem cu trenul la bunici. Pentru că (încă) nu avem mașină și pentru că trenul e singura opțiune viabilă pentru o călătorie de 12 ore cu un copil de 9 luni.

Am cumpărat biletele online (am făcut un scurt review al site-ului CFR aici) și am optat pentru vagonul cușetă cu 6 paturi în compartiment. Am avut emoții legate de cum va reacționa Ilinca la toată călătoria, dar lucrurile au mers neașteptat de bine.

Read More