În ’90 Iliescu a chemat minerii, ieri Dragnea a folosit interlopii și jandarmii

Câteva zeci de instigatori au reușit să deturneze un protest pașnic de 120.000 de oameni cu complicitatea forțelor de ordine, anulând practic eforturile a zeci de mii de români care au făcut mii de kilometri pentru a-și exprima pașnic și civilizat nemulțumirea față de clasa politică ce conduce România.

Instigatorii puteau fi izolați și evacuați așa cum s-a întâmplat în trecut la alte proteste. Jandarmii au preferat în schimb să permită escaladarea provocărilor pentru a justifica o intervenție violentă și disproporționată din partea forțelor de ordine care au primit ordin să evacueze piața.

Citeşte tot articolul

În cât timp vine ambulanța în Cluj-Napoca?

Am apelat la serviciul de urgență de 2 ori în viață. Prima dată eram în Baia Mare și am sunat când i s-a făcut rău unui prieten care venise în vizită. Ambulanța a venit în aproximativ 20 minute.

Luna aceasta am sunat la 112 pentru a doua oară. Soția mea s-a simțit rău toată seara, iar după lăsarea nopții lucrurile s-au agravat. Avea o migrenă îngrozitoare de care nu putea scăpa, combinată cu frisoane, amețeală și slăbiciune în tot corpul. Analgezicul pe care-l aveam acasă nu a ajutat.

Pe la 11 noaptea am sunat la urgență. Era o zi de marți, sau ce mai rămăsese din ea, o zi fără calamități naturale ca furtuna de duminică. Având în vedere experiența mea anterioară, mă așteptam să primim o ambulanță în cel mult jumătate de oră.

Citeşte tot articolul

De ce aleg oamenii să devină proctologi?

examinare-prostata-proctolog

E o dilemă existențială mai veche de care mi-am amintit cu ocazia unei discuții recente. Povesteam cu niște colegi despre cele mai neplăcute experiențe medicale pe care le-am avut. Eu le-am relatat despre endoscopia digestivă de care ”m-am bucurat” prin clasa a 11-a.

Alții au povestit despre stomatologi, urologi și alți specialiști ologi. De departe cea mai tare a fost experiența unui coleg la proctolog. Pentru cei care nu știu, proctologul este medicul care tratează afecțiunile anusului și rectului.

Citeşte tot articolul

Cum am băgat în boale un copil pe 1 iunie

omul-negru-baia-mareAnul acesta prima zi de vară m-a prins hălăduind prin oraș într-o tentativă de înțolire rapidă căci sezonul cald m-a găsit cam descoperit: și la propriu, și la figurat. Dau să intru într-un outlet de pe bd. Traian și încă de pe trepte simt cum îmi gîdilă urechile un zbierat de copil.

Deschid ușa, zbieratul crește de două ori în intensitate. Mă gîndesc să plec, dar intru totuși și privesc uimit scena care se desfășoară în fața mea. Sursa bocetului care umple magazinul e un băiețel de vreo 4-5 ani care stă în fund pe podea și bate supărat din picioare.

Deasupra lui, pe jumătate aplecată e o doamnă de vîrsta a treia. ”Vleeeaaauuu mașinuțaaaa!!!” țîpă din toți bojocii coconul vărsînd lacrimi amare. ”Îți ia bunica ce vrei tu, numa’ să închid magazinul. Uite pînă atunci un măr bun și gustos” încearcă ea să-l liniștească.

”Nu vleau măăăăăl, vleau mașinuțaaa. Acuuuum!!!” zbiară și mai tare pruncul. ”Mno știi ce, dacă nu ești cuminte o să vină să te ia Omul negru!” îl previne bunica la capătul răbdărilor. ”Omu’ neglu?” întreabă copilul punînd zbieratul pe pauză.

”Da, Omul Negru! pronunță rotunjit bunica. Uite-l că a și sosit!” spune ea, arătînd cu degetul spre mine, făcîndu-mi complice din ochi. Într-o secundă mă văd parcă dintr-o parte: neras de cîteva zile, cu tricoul meu negru de roacăr, casca de biciclist pe cap și ochelarii pe față.

Citeşte tot articolul

Șefu, umblăm și noi un pic la salar?

sfarsitul-e-aproapeA fost odată un om care lucra portar. Și cînd zic portar nu mă refer la fotbal, deși, probabil că ar fi fost mai bine așa. Pentru că jucătorii de fotbal au de obicei un stil de viață sănătos, sînt bine plătiți și au perspective de promovare.

Omul nostru era portar la o firmă privată și nu avea nici unul din atuurile vieții de fotbalist. E drept, avea gheretă, dar în afară de asta mai nimic, pentru că funcția lui principală era să deschidă și să închidă poarta de la intrare.

Puteți să vă imaginați ce viață palpitantă avea portarul nostru. 8 ore pe zi se plimba de ici-colo și din cînd în cînd apăsa un buton. Omul avea așadar o groază de timp liber pe care și-l ocupa făcînd integrame, citind știrile, dar mai ales fumînd.

Portarul nostru era un fumător înrăit, ce să mai – dohănea mai ceva ca un tractor. Deci putem tăia liniștiți de pe listă modul de viață sănătos. Nici la capitolul financiar sau șanse de promovare nu stătea mai bine, că deh, e criză: firmă mare, remunerație după buget, adică mică.

Totuși omul nostru nu se dădea bătut și de fiecare dată cînd avea ocazia, îl aborda pe superiorul său ierarhic: ”șefu, umblăm și noi un pic la salariul cela?” ”Lasă-mă în pace, îi răspundea șeful în grabă, nu vezi cîte am pe cap?!”

Îi cere azi, îi cere mîini să îi mărească plata, însă îl roagă înzadar, șeful nu vrea și gata (asta era în versuri în caz că nu v-ați prins, fix de la marele nostru poet). Imaginați-vă așadar o dimineață obișnuită în care șeful s-a trezit cu piciorul stîng.

Citeşte tot articolul

Cum am fost motan pentru o noapte

cotoiul negru din visNoaptea trecută am avut un vis ciudat. Așa de ciudat încît m-am mirat și eu, deși sînt oarecum obișnuit cu visele mele ciudate. Se făcea că eram un motan negru. Așa de negru încît m-am mirat și în vis, deși, după cum am mai spus, ar trebui să fiu obișnuit cu visele mele.

Eram un motan negru ca tăciunele: cu coadă, mustăți, urechi ascuțite și ochi de pisică. Și cînd zic ”ochi de pisică” mă refer chiar la ochi, nu la drăcoveniile acelea reflectorizante. Și în calitatea mea de cotoi mă îndreptam spre un supermarket.

Și cînd zic ”mă îndreptam”, mă refer la faptul că mergeam drept, în două picioare, lucru care mi s-a părut iarăși ciudat chiar și pentru visele ciudate pe care le visez de obicei. Nu știu ce treabă poate avea un cotoi la supermarket

… sau dacă în visul meu angajații permiteau accesul clienților chiar dacă aceștia erau motani negri ca smoala cum eram eu. Dar nu m-aș mira să fi fost anume așa, căci vorbim totuși de un vis ciudat.

Citeşte tot articolul