Despre fumat, drujbe și democrație (1)

Am mai scris recent un articol despre fumători și se pare că a fost hăpt dejeaba. A fost ca și cum i-ai fi explicat ceva unui ghiavol de copchil căruia îi zboară mintea în altă parte: i-o intrat pe o ureche și i-o ieșit pe cealaltă.

Lumea, mă refer aici strict la cercul meu de prieteni și cunoscuți, o belit ochii la articol, m-o lăudat că cică bine le-ai zis-o și or continuat cu același comportament. Eram la începutul lui decembrie la o masă extinsă cu mai mulți prieteni.

Tocmai ne ghiftuisem cu mîncăruri și băuture provocatoare de plăceri stomacale și savuram în tihnă un păhărel de vin roşu pentru digestie. Alții care întîrziaseră, mîncau încă.

Moment în care observ din partea fumătoricească a prietenilor mei acea sticlire a ochilor însoțită de mișcarea clasică de căutare prin buzunare – soldățeiii morții și focurile aprinzătoare de tutun la apel!

Prima mea reacție la acest gest este să scot din buzunar drujba portabilă (da, o am tot timpul cu mine) și să le tai mîinile de la umăr în sus exact ca în Kill Bill după care să zic teatral cu accent moldovenesc: înşearcă sî fumezi amu?!

Dar mă abțin din păcate. Fumătorii își aprind tacticoși papiroasele și încep a dohăni privind meditativ în depărtare. Încep să recit în gînd ”odă în metru antic” ca să mă liniştesc, dar pe la strofa a doua simt că nu mai pot.

”Ați crăpat, ați dughit și stați cu țigările în bot! Asta în timp ce unii nu au terminat încă de mîncat. Oare ce spune asta despre voi?!” Se face liniște. Unul dintre fumători îmi spune să mă calmez. Eu nu știu cum voi, dar mie cînd îmi spune cineva să mă calmez, mă enervez și mai tare…(continuarea în articolul următor)

citeşte partea 2

sursă imagine