Domnule, v-o chicat chieptul!
Când a plecat dimineață de acasă, Valera a primit de la soție 2 instrucțiuni: „1. Merji la nănașu să iei carnea ceea, că vine ziua ta și nu avem ce pune pe masă. Și 2. Nu cumva să-ni vii acasă b’at ca data trecută. Că avem de făcut reparație pe balcon și lustra ceea e stricată de 3 luni și tu-mi vii în fiecare seară închedicat. Îi clar?”
Valera a dat afirmativ din cap. Era clar.
Era clar de la bun început că nu are cum să meargă la nănașu’ și să nu cinstească măcar un păhărel. Că nănașu’ are întotdeauna o sticlă de coniac bun destupată și pepeni murați crănțănitori. Și când te servește nașul, n-ai cum să-l refuzi. Nu-i frumos.
Și apoi cine se poate opri la un păhărel când ai ce povesti cu oameni de omenie. Iar pe nașu’ nu-l întrecea nimeni la povești. De asta îi și ziceau toți Chersâc, adică un fel de Florin Piersic, numai că rus. Valera asculta, se hlizea și mai închina câte o cinzeacă.
Timpul a trecut pe nesimțite și acum Valera își târâia picioarele pe o stradă din centrul Chișinăului, încercând să ajungă acasă. Avea ciorapii suflecați peste pantaloni, fața roșie ca macul și mersul întortocheat.
Pe umăr ducea o borsetă cu curelușa subțire pe care sprijinea 2 pungi cu carne: una cu pulpe, alta cu piept de pui. La un moment dat, una dintre pungi i-a lunecat printre degete. Valera s-a oprit nedumerit în timp ce un trecător i-a strigat din spate: „Domnule, v-o chicat chieptul!”
Valera a făcut câțiva pași înapoi și, cu un efort supraomenesc s-a aplecat să ridice punga de jos. În acel moment cealaltă pungă a profitat de ocazie și a urmat calea celei dintâi. „Și amu ni-o chicat și chișioarele!” a concluzionat spășit Valera.
Confruntat cu această situație, Valera a decis să facă o pauză binemeritată pe o bordură, loc în care l-am lăsat înainte să ne continuăm drumul. Probabil că nu vom afla niciodată finalul poveștii, așa că dacă ai tu vreo propunere, te invit să-mi scrii un comentariu…
Sursă foto