Am fost ales vicepreședinte de bloc
Dragi părinți, puteți fi mândri de mine: feciorul vostru a ajuns om mare cu funcție de conducere la oraș. Am fost ales Vicepreședinte al Asociației de Proprietari din bloc. Practic, ce-a fost mai greu a trecut. Calea spre succes mi-e deschisă. De aici până la primărie sau parlament e un singur pas.
E adevărat, titlul este onorific, adică mai mult de formă, dar ce mai contează?! Un titlu e un titlu. Sigur o să dea bine la CV! E adevărat și faptul că voi deține funcția doar pentru o lună, dar ce importanță mai au asemenea detalii când la noi s-au schimbat vreo 70 de miniștri în ultimii 2 ani?!
Oamenii m-au ales prin vot unanim, așa că am acceptat. De fapt, m-a ales un singur om, dar cine mai stă să le numere? Să știți că procesul a fost foarte riguros și solicitant. Pe scurt, luna trecută m-a sunat doamna care se ocupă cu actele la firma care a construit blocul nostru.
Mi-a zis: „Vrem să înființăm asociația de proprietari în blocul dumneavoastră și mai avem nevoie de încă o persoană. Dumneavoastră sunteți printre primii mutați așa că vă numim vicepreședinte onorific al asociației”. La care eu am dat-o cu „vai, dar nu trebuia, nu știu dacă mă simt pregătit pentru așa o funcție importantă”.
„Stați liniștit, mi-a răspuns, e doar o funcție onorifică și vă puteți da demisia după ce sunt gata actele!” La care eu am revenit cu „mulțumesc, dar sunt nevoit să refuz, poate găsiți pe altcineva?” Și atunci doamna mai că nu a izbucnit în plâns.
„Caut deja de o lună. Am sunat toți locatarii – unii nu răspund, alții nu-s în oraș sau nu au timp. Vă rog eu mult să ne ajutați!” În fața acestei averse de sinceritate, am cedat. „Perfect!” și-a revenit ea îndată. „Vă rog să-mi aduceți un cazier juridic. La poliție e deschis de la 8 la 14. Avem nevoie de el mâine cel târziu”. Și a închis.
Uite așa își fac de lucru oamenii care nu știu să refuze.
În concluzie, am ajuns vicepreședinte onorific de bloc temporar și din întâmplare. Cei care au citit numai titlul articolului nu au de unde să știe acest lucru. Așa că își vor zice probabil „mare om e Albu acesta! Nu oricine e ales pentru așa post!”
Iar eu n-am de gând să-i contrazic 🙂
Sursă foto