Postat de Omul negru
De ce aleg oamenii să devină proctologi?
E o dilemă existențială mai veche de care mi-am amintit cu ocazia unei discuții recente. Povesteam cu niște colegi despre cele mai neplăcute experiențe medicale pe care le-am avut. Eu le-am relatat despre endoscopia digestivă de care ”m-am bucurat” prin clasa a 11-a.
Alții au povestit despre stomatologi, urologi și alți specialiști ologi. De departe cea mai tare a fost experiența unui coleg la proctolog. Pentru cei care nu știu, proctologul este medicul care tratează afecțiunile anusului și rectului.
Citeşte tot articolulPreviziunile lui gheaghea Vasea
Măi băiete, hai să-ți lămuresc eu cum stau lucrurile în lume că te văd cam amețît de cap. Pe vremuri erai băiet descurcăreț, dar de cînd te-ai dus în România te-ai cam molișit. În loc să te apuci și tu de ceva serios, un biznăs cu pearjă sau patlajică, tu șădzi tătă dziulica la compiuter și scrii pe blog. Nu-i bun, nu-i bun deloc!
Mai în scurt așă: peste vreo 50 de ani Moldova o să aibă ieșire la mare și o să șie una din marile puteri ale lumii. Nu-mi pufni în rîs, ascultă pînă la capăt. Dacă americanii și chinejii îi dau bataie înainte ca pînă amu, peste vreo 50 de ani o să se termine ghețarii. Oceanu mondial o să se ridice cu vreo cîteva santime.
Pe noi o să ne doară într-un loc, da iaca la estul Americii, jiumate de Europă și tătă oceania nu o să le pară ghini deloc. Marea Neagră o să-și iasă din băieri și o să înece tăt de apucă. Iaca așa o să ajiungă Moldova să aibă ieșire la mare. Bun… mai departe.
Cel mai de preț bun o să shie pămîntul. Prețul la mîncare o să atingă cote astronomice. Olanda, Italia, Grecia, Cipru o să șie înghițite de ape. Oamenii de acolo o să vie să lucreze la noi cu dzîua. Noi o să stăm chișior peste chișior și o să-i punem la muncă, să vădă și ei ce înseamnă să muncești la străini.
Tara noastră o să șie iar strugurele de poamă care hrănea jiumate de Uniune Sovietică. Așa că ascultă încoace sfatu meu: lasă România și compiuteru. Hai înapoi acasă! Îți iei cîtevai hectare de pămînt și te apuci de lucruri serioase. O să faci un ban grămadă și o să ai ce lăsa mai departe copchiilor tăi. Ascultă-l pe gheaghea Vasea…
Citeşte tot articolulDespre fumat, drujbe şi democratie (2)
…citeşte partea 1
”Ție ți-ar plăcea să-ţi sufle cineva în gură fum de țigară în timp ce mănînci?! Să-ți intre fumul pe nas și pe gură în timp ce înghiți mîncarea ca mai apoi să-ți ajungă în stomac. Ți-ar plăcea, bă?” îl întreb eu pe unul din ei.
”Pe mine nu mă deranjează” ridică el din umeri rînjind. Simt cum mîna mi se îndreaptă singură spre buzunarul ce găzduiește arma fatală. Reiau “odă în metru antic” de la strofa a treia.
”Apoi află că pe MINE (pauză de efect) mă deranjează… și încă foarte tare! Înțeleg că te doare în cur de sănătatea ta și a tuturor celor de la masă, dar…” ”Ce vrei să-mi demostrezi tu acum?” trece el brusc la contraatac. ”Că ai dreptate?! Uite că NU ai! Mai mult de jumătate din oamenii de la masă sunt fumători.
”Ai avea pretenția ca noi TOȚI să nu fumăm ca să nu te deranjăm pe TINE? La intrarea scrie clar – local pentru fumători. Nu-ți place, ieși afară sau mergi în altă parte” Glicerina din sînge atinge cote maxime. Simt că nu mai pot sta pe scaun de furie.
”DA, am pretenția să NU fumați! Din cîte știu, eu am dreptul la aer curat, iar voi ar trebui să fiți obligați prin lege să-mi respectați acest drept. Se numește de-mo-cra-ție! Dacă pe ușa scria – în acest local vă puteți căca pe masă, o făceai?”
”Ho, ho, nu vă ambalați!” intervine cineva în cele din urmă. ”Nu are rost să vă certați pentru că oricum nu schimbați nimic. Atîta timp cît nu există legi care să o interzică, fumatul este permis în locuri publice. Prin urmare, dacă nu vrei să inspiri fum și mai apoi să pută de la tine ca naiba – stai acasă! E singura opțiune… deocamdată.”
Două săptămîni mai tîrziu scriu acest articol conștient că situația nu are cum să se schimbe peste noapte. Postez articolul pe blog, după care mă duc la culcare și visez fumători scheletici învăluiți în fum care aleargă după mine, mă prind și mă îngroapă în mucuri de țigără…
Citeşte tot articolulDespre fumat, drujbe și democrație (1)
Am mai scris recent un articol despre fumători și se pare că a fost hăpt dejeaba. A fost ca și cum i-ai fi explicat ceva unui ghiavol de copchil căruia îi zboară mintea în altă parte: i-o intrat pe o ureche și i-o ieșit pe cealaltă.
Lumea, mă refer aici strict la cercul meu de prieteni și cunoscuți, o belit ochii la articol, m-o lăudat că cică bine le-ai zis-o și or continuat cu același comportament. Eram la începutul lui decembrie la o masă extinsă cu mai mulți prieteni.
Tocmai ne ghiftuisem cu mîncăruri și băuture provocatoare de plăceri stomacale și savuram în tihnă un păhărel de vin roşu pentru digestie. Alții care întîrziaseră, mîncau încă.
Moment în care observ din partea fumătoricească a prietenilor mei acea sticlire a ochilor însoțită de mișcarea clasică de căutare prin buzunare – soldățeiii morții și focurile aprinzătoare de tutun la apel!
Prima mea reacție la acest gest este să scot din buzunar drujba portabilă (da, o am tot timpul cu mine) și să le tai mîinile de la umăr în sus exact ca în Kill Bill după care să zic teatral cu accent moldovenesc: înşearcă sî fumezi amu?!
Dar mă abțin din păcate. Fumătorii își aprind tacticoși papiroasele și încep a dohăni privind meditativ în depărtare. Încep să recit în gînd ”odă în metru antic” ca să mă liniştesc, dar pe la strofa a doua simt că nu mai pot.
”Ați crăpat, ați dughit și stați cu țigările în bot! Asta în timp ce unii nu au terminat încă de mîncat. Oare ce spune asta despre voi?!” Se face liniște. Unul dintre fumători îmi spune să mă calmez. Eu nu știu cum voi, dar mie cînd îmi spune cineva să mă calmez, mă enervez și mai tare…(continuarea în articolul următor)
citeşte partea 2
Citeşte tot articolulUn alt mod de a trăi
Pentru majoritatea din noi viaţa în secolul 21 înseamnă un ciclu repetitiv care cuprinde 8-10 ore de muncă 5-6 zile pe săptămînă, 6-7 ore de somn şi diverse activităţi în timpul liber şi în weekend.
Rutina, stresul şi oboseala sînt pericolele care pîndesc de după colţ un astfel de mod de viaţă. Cei predispuşi la aceste “boli moderne” sînt mai ales persoanele care nu sînt pasionate de ceea ce fac şi care nu îşi condimentează viaţa cu sport, hobby-uri şi lucruri inedite.
Doi tineri din Timişoara ne-au arătat că se poate trăi şi în afara acestui ciclu. Ei au renunţat la tot şi s-au mutat la ţară.
Pînă nu demult locuiau şi ei la oraş şi îşi cîştigau pîinea muncind din greu în domeniul IT. Însă nu prea le mai rămînea timp să se bucure de viaţă, de lucrurile mărunte care dau un farmec existenţei noastre pasagere.
Citeşte tot articolul