Drumeție spre vîrful Pietrosul Rodnei și Cascada Cailor, județul Maramureș

Pe la începutul săptămînii trecute am realizat cu stupoare că „a trecut jumătate de vară, că mîine-poimîine e septembrie, iar eu nu mi-am făcut ”norma” de drumeții de vară pe care mi-am propus-o”. Ceva trebuia făcut și încă repede.

Așa că am plănuit rapid un „mountain break” în Munții Rodnei care stăteau țanțos pe lista mea de obiective de muuultă vreme, dar pe care am tot amînat să-i vizitez din diverse motive.

La Borșa se anunțau ploi și furtuni. Nu ne-am lăsat intimidați însă și am purces la drum sîmbătă dimineață împreună cu 4 prieteni de nădejde. Trei ceasuri mai tîrziu și niște înjurături strașnice la adresa drumurilor borșene am parcat în centrul orașului, în față la Unicarm.

Doi frați blănoși și ștrengari

Vîrful Pietrosul Rodnei ne privea de sus învăluit în nori, făcîndu-ne ademenitor cu ochiul. Primii 4 km pînă la mănăstire se pot face cu mașina. Noi am ales să parcurgem tot drumul pe jos și bine am făcut.

La ieșire din localitate doi membri blănoși ni s-au alăturat. E vorba de doi căței jucăuși care au decis să ne arate drumul și să ne amuze cu ghidușiile lor. I-am botezat Guiness și Nestea, iar ei nu au avut nimic împotrivă.

Prima parte a urcușului a fost destul de accesibilă. Pe la mijloc însă au început serpentinele și drumul a devenit mai abrupt. Ceea ce trebuiau să fie 3 ore au devenit 4 din cauza căldurii și a oboselii acumulate peste săptămînă.

Ne bucuram însă de vremea splendidă, de afinele pe care le culegeam de pe marginea drumului și de compania plăcută. În cele din urmă stația meteo s-a arătat de după cotitură dezvăluindu-ne un platou montan de o frumusețe rară.

Vîrful Pietrosul Rodnei

În drum spre pisc am trecut pe lîngă lacul Iezer de la poalele vîrfului. O oră jumătate mai tîrziu admiram platoul de la 2300 metri înălțime. Panorama de pe Pietrosul Rodnei mi-a depășit însă toate așteptările.

Probabil că filmulețul și pozele din articol vor reda cel mai bine spectacolul montan care ne-a întîmpinat sus. Am stat pe vîrf mai bine de o oră vrăjiți de frumusețea din jur. Soarele urma să apună însă, așa că a trecut să coborîm.

Pe la jumătatea traseului nori fumurii au îmbățișat strîns crestele munților și ne-am dat seama cît de norocoși am fost că vremea ne-a fost prielnică. Lacul ne-a salut din nou cu un ochi albastru închis, în partea cealaltă am zărit cîteva marmote care s-au lăsat admirate din depărtare.

Seara am făcut foc de tabără, am întîlnit oameni faini, am cîntat, am admirat cerul înstelat și luminițele orașului Borșa care picotea în depărtare.

Cascada Cailor

A doua zi ne-am despărțit cu greu de priveliștea de pe platou. Coborîrea ne-a luat cam 2 ore timp în care am întîlnit o groază de oameni ce mergeau în sens invers. Erau grupuri ce veneau din zone diferite ale României. Sincer nu mă așteptam să întîlnesc atîta lume pe un drum montan duminică la 30° C.

Ajunși în oraș ne-am împrospătat forțele și am mers cu mașina spre complexul turistic de lîngă Borșa unde am luat telescaunul și am făcut o drumeție lejeră de 1 oră dus-întors pînă la cea mai mare cascadă din România – Cascada Cailor.

Am admirat-o timp de vreo oră, ne-am răcorit picioarele în apa rece după care am revenit jos, lăsînd drumeția spre lacul din apropiere pe altă dată. Am revenit în Baia Mare obosiți, dar entuziasmați, bucuroși că am reușit o drumeție atît de frumoasă.