Cei trei muşchetari – reloaded
Nu mai e nimic sfînt în ziua de azi. Sherlok Holmes împarte pumni mai ceva ca Cichi Cian, doctor Watson e un pistolar neîntrecut. Oare a mai rămas vreun personaj celebru care să nu fi fost adus la rang de super-erou de către maşina de filme americană?
Ei bine, uite că le-a venit şi rîndul muşchetarilor să iasă la rampă în noul film ce poartă marca producătorilor din pădurea sfîntă. Athos (Matthew Macfayden), Porthos (Ray Stevenson) şi Aramis (Luke Evans) se întorc pe marile ecrane într-o pelicula regizată de Paul W.S. Anderson, soţul Milei Jovovici, care nu a ezitat să-şi distribuie drăguţa în rolul seducătoarei şi maleficei Milady.
Asemănările cu romanul lui Dumas se opresc însă aici pentru că filmul nu are multe în comun cu cartea. Apariţia eroilor mult îndrăgiţi este doar un pretext pentru scene de luptă parcă inspirate din Transformers, bătălii între corăbii zburătoare şi efecte spectaculoase – toate în 3D.
În stilu-i caracteristic Mila Jovovici joară rolul unei super-femei care face salturi cu coarda de pe Versailles, tăbăceşte fundul la 3-4 adversari ca într-o joacă şi zboară printre fire intinse ce ar felia pîinea mai ceva ca şi cuţitele nemţeşti.
D’Artagnan, interpretat de tinerelul Logan Lerman, o seduce pe frumuşica Constance (Gabriella Wilde) în timp ce se ia în săbii cu o duzină de adversari. Dialogul nu puşcă nicicum cu epoca sau personajele şi pare adus din alte vremuri.
Filmul compensează însă la alte capitole. Costumele (produse în România) impresionează prin detalii şi îţi iau ochii. Acţiunea şi decorul captivează şi te ţin lipit de scaun pînă în ultima clipă. Actorii sînt aleşi pe sprînceană, iar Christoph Waltz în rolul lui Richelieu este un deliciu.
Filmul e plin ochi de clişee, scene cu elemente SF, efecte speciale şi explozii spectaculoase. Americanii nu s-au dezminţit nici de această dată şi au reuşit să transforme încă o dată un roman celebru într-un show marca Hollywood.
Ha ha, perfect de acord la partea cu dialogurile care nu puscau nicicum, si nici macar n-a fost o problema de traducere; prin contrast mi-am adus aminte de „Piratii din Caraibe” in care am savurat si scene de actiune SI dialoguri mai mult decat inspirate. Da’ las ca filmul si-a avut farmecul lui, mai ales pentru acele tinere domnuci care pe la 14 anisori sau chiar mai putin suspinau dupa enigmaticul Athos, piosul (right!) Aramis si fortosul Porthos 😀
A avut farmec şi pentru flăcăuanii din sala care nu s-ar fi dat în lături de la compania Constanciei Bonacieux, sau chiar, de ce nu, a seducătoarei trădătoare Milady.