Idei jeniale

Vând vin vărsat…

Demult coc eu această idee în minte, la fel cu pândeşte nătăfleţul copacul de cireş în luna lui florar, dar abia astăzi, după ce am văzut panoul firmei Recaş din imaginea alăturată, mi-am luat inima în dinţi. Basarabeanul e din fire om tare practic şi cearcă să scoată un ban din orice. Ţin să fac şi eu cinste neamului din care provin.

Aşa că gata, m-am hotărât: mă apuc de vândut vin. Îmi deschid firmă şi intru şi eu în lumea bună a biznisului moldovenesc. Voi vinde vin vărsat, dar nu de oricare şi nu oricum. Să vă explic. Să presupunem că vine la mine un client care doreşte doi litri de cabernet şi unul de sauvignon. Zis şi făcut. Îmi suflec mâinile cu dexteritatea unui iluzionist şi vărs în faţa omului vinişorul ghiurghiuliu în câteva căni de lut pregătite dinainte, alături de câteva plăcinţele aburinde.

Îmi chem tacticos ajutoarele şi îi rog să dea peste cap conţinutul ulcelelor după care încasez liniştit banii de la clientul, fără îndoială, mulţumit până peste poate. Cine ar refuza să plătească pentru o asemenea plăcere? Aşa un serviciu nu oferă nimeni pe piaţă, de aceea succesul îmi este garantat. Voi avea bineînţeles nevoie de nişte angajaţi de nădejde şi cu experienţă vastă în muncă, dacă e posibil cu traininguri peste hotare. Aşa că aştept CV-urile voastre. Deservirea se va desfăşura după principiul primul venit – primul cinstit. Orarul de muncă se încadrează cu precădere între orele 8-24 în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică. Pentru clienţi fideli oferim reduceri considerabile. Pentru orice alte detalii, lăsaţi comentariu. Doamne ajută!

http://www.youtube.com/watch?v=h0HPKguMq6c

4 Comments

  1. Andrusha, ce probleme… Ruslan/pyjyk/mikola/hohol/pten4ik/kosoi doar e pe loc in Baia Mare, o mai buna candidatura nu gasesti…

  2. Ai dreptate Sergiu, dar agenda lui e foarte încărcată. În plus, la stajul lui, are pretenţii salariale cam mari. Dar nu pierd speranţa şi sper să cădem… la înţelegere 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button