Ostași, să trecem Transfăgărăşeanul!

Cam așa a sunat îndemnul meu săptămîna trecută. În calitate de transport ne-a servit o nemțoaică roșcată de vreo 50 de căluți, iar în calitate de camarazi am avut trei oameni dragi cu care m-am distrat de minune.

Pornirea am făcut-o din Brașov, am mers spre Făgăraș, la Cârțișoara am făcut stînga și am început urcușul. Drumul a fost destul de bun, priveliștea amețitor de frumoasă, traficul decent așa că ne-am bucurat pe deplin de versantul de nord.

vezi harta întreagă

După ce am ajuns sus am admirat pe rînd cascada și lacul Bâlea, iar mai apoi panorama extraordinara care se deschidea în fața ochilor. Nu o să insist prea mult cu descrierea, deoarece cuvintele nu pot reda suficient de bine frumusețea locului.

Vă propun în schimb mai jos două filmări pe care le-am făcut pe o parte și pe cealaltă a vîrfului. La coborîre am putut admira și lacul Vidraru care oferă oricărui călător un motiv de popas după serpentinele amețitoare ale Transfăgărășeanului.

Calea de întoarcere spre Brașov a fost destul de anevoioasă. Drumul trece print-o mulțime de localități frumoase de munte, dar este prea îngust și nu de cea mai bună calitate. De aceea am pierdut ore bune pînă am revenit în Brașov.

Însă aşa m-am simţit şi eu ca acasă. Am admirat cel mai înalt munte din țară – Moldoveanul care ne privea de la ai săi 2544 m, după care am trecut prin Valea Iașului și localitatea mea preferată – Berevoiești.

Ceea ce m-a făcut să exclam încă odată: o fi fiind Banatu fruncea și Arghealu’ mincea, dar tot Moldova rămîne vîrful…