De ce scriu cu ”î din i” în loc de ”â din a” și ”sînt” în loc de ”sunt”
Cei care îmi citesc blogul sau comunică cu mine pe chat au observat probabil că folosesc scrierea cu ”î din i” și ”sînt” în locul scrierii cu ”â din a” și ”sunt”. Unii au văzut-o ca pe o scăpare și m-au corectat, alții m-au întrebat de ce fac acest lucru.
Am decis să scriu un articol în care să centralizez aceste argumente și să vi le prezint. Mai întîi de toate vreau să vă spun că e vorba de o alegere conștientă și informată.
Știu că normele curente impun scrierea cu ”â din a” și ”sunt”, știu cum se folosesc acestea conform regulilor adoptate în 1993, dar aleg să scriu cu ”î din i” și ”sînt”. Motivele din care fac acest lucru se împart în două categorii.
Motive personale
Așa am învățat la școală. Cred că puțini dintre voi știu că în Republica Moldova se predă în continuare regula cu ”î din i” și ”sînt” (cu excepția cuvîntului ”român” și a derivatelor sale). În cei 18 ani de școală pe care i-am făcut acasă, în Moldova, am scris după regula veche.
După ce am venit la studii în România am aflat despre decizia din 1993 prin care Academia Română impunea folosirea lui ”â din a” în interiorul cuvintelor și ”sunt” în loc de ”sînt”. Pus în fața unei alegeri am decis să aflu părerea lingviștilor români despre acest subiect.
Mi-a atras atenția articolul lui George Pruteanu care susținea folosirea regulii vechi cu ”î din i”. Și aici ajungem la argumentele științifice pe care vreau să vi le prezint pe scurt.
Motive științifice
Ortografia limbii române literare se întemeiază pe principiul fonetic, ceea ce înseamnă o singură literă pentru un sunet
Prin adoptarea scrierii cu ”â din a” ortografia română s-a complicat în mod artificial. S-a introdus astfel o regulă arbitrară și străină care sfidează claritatea latină a limbii române – două litere pentru același sunet.
Decizia luată în 1993 de Academia Română a fost o eroare științifică cauzată de un entuziasm postrevoluţionar dornic să scape de sechelele comuniste
Au votat oameni care nu erau lingviști și nu aveau cultura necesară pentru a aprecia diferența dintre â și i. Reforma a fost impusă prin respingerea arogantă a punctului de vedere al lingviştilor români şi străini.
Nu au fost consultați academicienii, lingviştii și scriitorii din Republica Moldova și regiunea Cernăuţi. Pe scurt, ne-am grăbit să revenim la scrierea interbelică fără să ne gîndim ce înseamnă acest lucru.
Î-ul din i nu ne-a fost impus de comuniști. Î-ul din i a fost practicat, de mari nume ale literelor româneşti încă din anii 1920 ai secolului trecut din respect pentru o anumită întemeiere ştiinţifică
Motivul adoptării lui ”â din a” a fost acela de a demonstra ”latinitatea poporului român”, e greu de înţeles însă de ce este mai latinesc ”â din a” decît ”î din i” de vreme ce amîndouă sînt semne româneşti.
Concluzii
Decizia Academiei de a reveni la folosirea lui ”â din a” a fost o greșeală. Nu mi se pare normal să îmbrățișez deciziile arbitrare și ale unor oameni care nu erau calificați să ia așa o hotărîre.
În concluzie am decis să folosesc scrierea cu ”î din i” pentru că mi se pare corectă, consistentă și în armonie cu singura limbă română care mi s-a predat. Mi s-ar părea normal ca cele două scrieri să coexiste.
Intenționez să folosesc regula veche de scriere pe acest blog ca un fel de semnătură, un stil distinctiv dacă vreți. Fac acest lucru nu din nonconformism, ci pentru că face parte din identitatea mea de român basarabean.
ok, inteleg dar explica te rog si exceptia pentru ”român” și derivatele sale. Aici nu mai e o litera pentru un sunet?
Andrei, justificarea lui ”â din a” în ”român” și derivatele sale ține de etimologia acestui cuvînt care provine de la latinescul Romanus.
Cuvintele de acest gen constituie excepții și cred că ar trebui tratate ca atare.
Domnilor şi Doamnelor,
Scrierea cu î din i, adică Regula Alexandru Graur (RAG) este permisă ca oficială din 25 aprilie 2005. Cu aceasta şi unele detalii gramatice cum ar fi „într-o, într-un, nici o, nici un“, ghilimele ca în aceast comentariu. O anormalitate a limbii este: „îmi cer scuze“ în loc de „îmi ofer scuze“, doar iertarea se cere căci nu poţi „cere“ scuze celuia ce l-ai jignit.
Consider că anomalia aceasta provine de la numele ţării „România“ deoarece în varianta anilor 1963, se spunea Romînia în Muntenia şi Rumania în Transilvania, varianta muntenească apropia numele ţării de numele etniei rromilor şi alimbii lor. Cel mai simplu nume pentru ţara noastră trebuia să fie Dacia şi nu varianta turcească Romi. Presupun că pentru denumirea de Dacia, populaţia ţării ar fi pretins teritoriul dac de la Crimea şi pînă în Austria ca urmare a unei conştientizări.
Am observat că limba română este 20% hittită iar pluralul hittit este cu i şi e, deci pluralul actual cu sufixul „uri“ nu este de origine dacică. În limba hittită la „zînă“ se spune „zina“ şi nu „zana“ cum apare la scrierea actuală fără diacritice. Romanii au origine dacică şi nu invers. De exemplu pentru un cuvînt recent introdus în limba noastră LED, ar fi trebuit să aibă pluralul LED-e, nu LED-uri, precum vaci, porci măgari cuvinte vechi româneşti de origine dacică probabil.
@Liviu LED e un acronim de la Light Emitting Diode. De curiozitate tie ti se pare ca e cuvant vechi de origine dacica?