Jurnal de bord

De azi am stație de autobuz în fața blocului

17 mai 2024. De azi pot lua autobuzul din fața blocului. Așteptam momentul acesta de vreo cinci ani. Până acum eram nevoiți să mergem vreo 10-15 minute până la cea mai apropiată stație. Era ciudat că avem în apropiere o autobază. Și, de fiecare dată când treceam pe lângă ea, mă gândeam „ce fain ar fi ca măcar unul din aceste autobuze să aibă stație și pe strada noastră”. Și iată că s-a înfăptuit.

În urma solicitărilor noastre s-a făcut o stație de autobuz pe strada noastră. Luna trecută a venit o echipă care a pregătit spațiul, apoi a venit alta care a făcut marcajele pe asfalt, iar ieri a venit anunțul oficial de la Compania de Transport Public Cluj-Napoca despre extinderea uneia din liniile de autobuz cu o stație pe strada noastră.

Avem conexiune directă cu centrul, ceea ce este minunat. Programul liniei a fost ajustat: se circulă odată la 10-15 minute în orele de vârf și mai rar în rest.

A durat cam mult și s-a îndeplinit fix înainte de alegeri. Dar nici nu mai contează. Azi dimineață am luat autobuzul cu Ilinca spre grădiniță. M-am întors tot cu autobuzul. Gratuit, că e vineri, iar vinerea se circulă gratuit în Cluj-Napoca. Mi-a luat cam tot atâta timp ca și în zilele în care mergeam cu mașina. Mâine îmi reactivez abonamentul la transportul public. Vom circula mai rar cu mașina și mai des cu autobuzul.

P.S. După această ispravă probabil a mai crestul prețul pe metru pătrat la imobiliare în zonă. Să vezi cum o să crească după ce vom avea și gură de metrou 😀

One Comment

  1. SI noi avem statia la 3 minute de bloc dar nu o folosim mai niciodata…. si nu e din cauza figurilor ci obisnuinta asta legata de masina… una doua cu fundul in masina…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button