Bătutul covoarelor la români

La români bătutul covoarelor este un sport naţional. Ce zgomot şi ce hărmălaie era pe vremuri înainte de sărbători în satele şi oraşele României! Clasa muncitoare se lua la trîntă cu praful din covoare ca şi cu un duşman de clasă. Cine avea bătător învelit în plastic şi perie ţapănă era campion pe sate.

Bătutul covoarelor era o tradiţie, un proces prin care realizai cine eşti şi deveneai mai bun. Sărmanele covoare gemeau sub bătător mai ceva ca teroriştii sub bombele americane.

Astăzi totul s-a schimbat pentru că au apărut maşinăriile diavolului care sug praful direct în casă. Rar om care mai ţine tradiţia strămoşească şi scoate covorul în faţa blocului ca să împartă cu toată lumea ce a agonisit de-a lungul anului. Tineretul din ziua de azi a uitat de strămoşi. Nu mai e nimic sfînt.

Am analizat îndelung problema, am studiat şi mi-am dat seama că obiceiul de a bate covoarele se trage încă de la daci. Strămoşii noştri erau mari luptători, asta pe lîngă faptul că le plăcea să sară în suliţe şi să bea vin.

Ei bine, vremurile s-au schimbat, dar vena aia de luptător s-a transmis. Doar că în ziua de azi nu mai putem tăbăci funduri de romani şi popoare germanice, pentru simplu motiv că aceştia au dispărut. Prin urmare urmaşii dacilor, românii, îşi exprimă astăzi trăsătura războinică bătînd covoarele.

Or dacă am renunţat şi la acest act definitoriu pentru neamul nostru, ce se va alege din noi? Unde mergem Doamne?

Vă propun să vedeţi în filmuleţele de mai jos un urmaş de-a lui Decebal care bate ţolul în faţa blocului într-o luptă inegală cu sistemul de alarmă a unui moped.

Pentru efect garantat, nu uitaţi să porniţi sonorul!