Atunci cînd ești prieten cu mama pe Facebook

Inițial nu prea vroia să se înregistreze. ”Ce-mi trebuie mie cont pe Facebook?” întreba ea retoric. ”Acolo totul e în engleză și nu știu pe nimeni”. Eu tăceam și încuviințam. După o vreme însă a început să afle tot felul de lucruri interesante de la rudele care aveau cont în rețea.

”Ai văzut ce fotografie o pus ficioru-tu, ce-o zis sau pe unde a fost?” Orice mamă vrea să fie la curent cu viața fiului său, chiar dacă el e cogeamite hojmălău trecut de 30 ani. Așa că mama a decis că vrea și ea cont pe Facebook.

Eu am dat-o pe ocolite: că Facebook e un „monstru” ce mănîncă o groază de timp, că creează dependență, că generează o falsă senzație de apartenență etc. Nu a fost chip. Așa că i-am făcut cont. Cînd te roagă mama, n-ai cum s-o refuzi.

După care a venit pasul 2. ”Așa-i că mă adaugi în lista de prieteni?” Ce era să fac? Am adăugat-o. ”Mno zic, amu am pus-o. S-o terminat cu fotografiile deșănțate și comentariile deșucheate. De azi înainte trebuie să fiu utilizator model”.

Norocul meu însă e că am o mamă inteligentă, discretă și cu bun simț (trebuia să seamăn și eu cu cineva, nu?) Cu excepția unor întrebări legate de funcționalitatea portalului, faptul că suntem prieteni pe Facebook nu m-a deranjat.

Ba mai mult, mama postează uneori și comentarii inspirate la articolele mele, așa că în scurt timp am ajuns să mă bucur că suntem ”conectați”. Și dacă ar fi să scoatem Candy Crush Saga, pentru care a făcut efectiv un crush, lucrurile ar fi perfecte.

Așa însă mă mai apelează uneori, rugîndu-mă să-i traduc texte din joc sau ”să-i dau vieți”. Partea bună e faptul că poate să stea liniștită dacă nu vorbim mai multe zile la rînd după principiul: dacă postează pe blog/ Facebook, înseamnă că e bine.

De aceea pot spune cu mîna pe inimă că sunt norocos în acest sens. Voi cum vă înțelegeți cu mama pe Facebook?

Apropo, am găsit aici un studiu despre acest subiect, poate vă interesează. A mai scris și Daniela pe această temă.

Sursă foto