Articol scris pe genunchi în gara de trenuri
Gara CFR, Cluj-Napoca. Peronul din fața liniei 5 e plin de oameni. Unii stau resemnați pe bancă, alții umblă nerăbdători de ici-colo, uitîndu-se din 5 în 5 minute la ceas. Pe panoul Sosiri în dreptul trenului Timișoara – Iași stă numărul 80.
”Trenul are o întîrziere de 80 de minute, îmi comunică doamna de la Informații și strînge din umeri. Probabil din cauza căldurii”. Ulterior aveam să aflu că trenul stătuse blocat în cîmp mai bine de 1 oră din cauza unei căderi de tensiune. Călătorilor din tren nu li s-a spus nimic.
Citeam zilele trecute articolul Danielei care a pățit același lucru venind la Untold. Doar că pe lîngă întîrziere, ea a descoperit că scaunul îi era ocupat de o altă persoană ce avea bilet pe același loc. Cum e posibil așa ceva în era digitală?
Am călătorit și eu foarte mult cu trenul în perioada studenției. Iarnă, vară – le-am cam încercat pe toate. Era ieftin și prost, dar n-avem ce face. Trenul era una din puținele legături sigure spre Iași. Acum nici măcar ieftin nu mai este.
De vreun an încoace iau trenul doar pentru distanțe lungi și merg doar la cușetă. Pentru 40 lei în plus ai patul tău, acces la priză și dormi liniștit că nu-ți umblă nimeni prin bagaje. Însă degeaba ai bilet la cușetă dacă trenul întîrzie.
Și din cîte am înțeles, 80 de minute e chiar rezonabil. S-au văzut cazuri în care trenul a întîrziat și cîte 6-7 ore. Ce să faci în acest caz? Cui să te plîngi?
Îmi povestea un prieten din Germania că s-a întîmplat odată și la ei să întîrzie un tren vreo 10 minute. Toți pasagerii au fost chemați în sala de așteptare unde au primit ceai și biscuiți (era iarnă) cu scuzele de rigoare.
CFR-ul nu dă doi bani pe timpul tău. Pe peronul liniei 5 se află în acest moment vreo 40 de oameni. 40 x 1 oră de așteptare = 40 de ore, adică o săptămînă de lucru. Și asta doar în Cluj, doar pentru acest tren.
Chinezii și japonezii au zeci de kilometri de poduri suspendate deasupra oceanului. Englezii și francezii au trenuri care merg pe sub Canalul Mînecii. Noi avem trenuri cu întîrzieri cumulate de 5 ani la fiecare 365 de zile.
Aceasta e România anului 2015. Și lucrurile nu se vor schimba în viitorul apropiat.
Se poate si mai rau. Puteai fi in trenul blocat in camp.
Întotdeauna se poate mai rău, Andrei. Ce-ar fi să tindem spre mai bine?
Cine te pune sa mergi cu CFR?
Ultima pățanie cu CFR e faptul că am murit de cald în tren! Nu au pornit aerul condiționat și, pe ventilație, băgau tot aer cald de afară. Măcar dacă opreau ventilația aia de tot!
am deschis geamurile, ușile, nimic! Deci efectiv eram toți aproape leșinați.
Iar la venirea de la Cluj am murit de frig. Cum spuneam și pe Facebook, ei bat la două capete, niciodată la mijloc.
Dan, cînd vine vorba de transport, în România ai de ales în general între:
– mersul cu trenul în condițiile proaste oferite de CFR
– cu autocarul/mașina pe drumuri ”europene”, dar fără autostradă
Pe tine cine te pune să mergi cu mașina? 🙂
Nevasta 🙂
Ba da ce-i cu postarea asta atat de neagra pe blogul celui mai alb om din lume? Lasand gluma la o parte, da, e trist. Infrastructura romaneasca e in continuare la pamant.