O zi de concediu plină de ghinion cu mașina prin România

Dacă ziua bună se cunoaște de dimineață, apoi o zi proastă începe rău și se termină și mai urât. Noi am avut o astfel de zi în cea de-a treia zi de concediu în luna august. Necazurile au început încă de la prima oră când ne-am pomenit că nu aveam apă. Eram în Orșova, la 20 de metri de Dunăre, și nu aveam apă.

Închiriasem un apartament pe 2 zile și în ambele zile s-a luat apa. Ulterior am aflat că fenomenul este des întâlnit în localitate. Prin urmare am pierdut din start vreo 2 ore la pornire din cauza acestui lucru. Câteva ore mai târziu eram în Parcul Central Constantin Brâncuși din Târgu Jiu în care atmosfera era destul de tensionată.

Județul înregistrase un număr mare de cazuri noi de COVID în zilele precedente, purtatul măștii era obligatoriu în zona destinațiilor turistice. Erau polițiști lângă Poarta Sărutului și Masa Tăcerii. Unul din ei, o doamnă polițist, a strigat la Ilinca să nu cumva să atingă obiectivele și a avertizat-o oarecum în glumă că o s-o ia la ea acasă dacă nu era cuminte.

După acest incident Ilinca a devenit irascibilă și ne-a dat planurile peste cap și mai tare. La prânz am intrat să mâncăm o ciorbă într-un local din centru (cu review-uri bune pe internet) unde am comandat și un desert. După 40 de minute de așteptare, timp în care am alergat după Ilinca prin tot localul, am renunțat la idee și am pornit la drum. Se pare că oltenii nu sunt așa de iuți cum se spune.

Următoarea destinație pe care ne-o programasem era Sarmizegetusa Regia. Și parcă lucrurile începuseră să se liniștească. Din cauza întârzierilor acumulate, urma să ajungem acolo la limită, dar aveam totuși o mică rezervă de timp. Doar că nici vremea nu a mai ținut cu noi. Pe drum spre Hunedoara, la radio s-au anunțat furtuni cu precipitații abundente.

Pe scurt despre o zi de concediu cu ghinion. Fără apă în Orșova, lângă Dunăre. Polițiști nesimțiți și ospătari neglijenți în Târgu Jiu. Furtună puternică în drum spre Sarmizegetusa. Greșit drumul spre Hunedoara, teniși rupți, degete fripte, bere stricată.

Nici n-am apucat să intrăm bine în Parcul Natural Grădiștea Muncelului că a și început furtuna. Am continuat o vreme așa sperând că avea să se liniștească. Nici vorbă! Cu cât înaintam mai mult spre Sarmizegetusa, cu  atât norii deveneau mai negri și mai amenințători. Iar culmea era că în celelalte direcții cerul era aproape senin.

Ilinca plângea aproape întruna, iar noi eram deja prea obosiți să continuăm. L-am înjurat în barbă pe Zamolxe, și, cu 19 km înainte de Sarmizegetusa, am făcut cale întoarsă. Era deja întuneric și mai aveam doar vreo 20 km până în Hunedoara unde aveam rezervată cazarea. Mă și visam deja întins în pat cu o nefiltrată în mână. După așa o zi chiar o meritam.

Doar că ziua era departe de a fi gata. Într-un moment de neatenție am făcut dreapta prea devreme într-un sens giratoriu, și apoi, din cauza oboselii, am mai greșit încă o dată ieșirea și m-am pomenit pe autostradă. Uite așa cei 20 km s-au transformat în 65 km. Când am ajuns în Hunedoara orașul arăta de parcă trecuse pe acolo potopul. Străzi inundate, întuneric.

Primul lucru pe care l-am realizat când am coborât din mașina a fost faptul că mi s-a rupt talpa la teniși. Din toate zilele din an, anume ziua a treia din concediu li s-a părut lor cea mai potrivită pentru așa ceva. După ce ne-am cazat, am încercat să improvizăm rapid ceva de mâncare. Eu m-am pârlit pe degete când am aprins aragazul, soția s-a fript de castron.

Am renunțat la idee și am mâncat ce-am avut. Ultima mea speranță pentru acea zi erau o nefiltrată Primator pe care le cumpărasem pe drum. E una din berile mele preferate și abia așteptam să o savurez la finalul unei zile în care lucrurile au mers anapoda de la un capăt la celălalt. Am desfăcut sticla, am băut puțin și apoi am aruncat-o. Era stricată, probabil din cauza căldurii. În acest punct voiam doar să se termine odată ziua. Am lăsat totul și am mers la somn.

Din fericire, norocul ne-a zâmbit în următoarele zile.