Vin sărbătorile!

Ura, vin alegerile! Sărbătoarea mea preferată! În condiţiile în care unii preferă Crăciunul, Revelionul sau Paştele, eu spun deschis că sărbătoarea mea preferată sînt… alegerile. Nu sînt pretenţios, aşa că apreciez orice fel de alegeri, fie ele locale, parlamentare sau prezidenţiale. Vă întrebaţi probabil de ce, aşa că vă explic.

În primul rînd pentru că durează mai mult. Deşi se repetă doar o dată la cîţiva ani, dacă ar fi să cumulăm perioada de campanie electorală cu intervalul de timp pre şi post scrutin, ne dăm seama că aceasta devansează uşor orice altă sărbătoare religioasă sau naţională.

În al doilea rînd iubesc alegerile pentru că această perioadă conţine o părticică din fiecare sărbătoare tradiţională de-a noastră. În timpul campaniilor electorale ni se promite marea şi sarea aşa că cei mai mulţi ajung din nou să creadă în Moş Crăciun şi Zîna Măseluţă.

Candidaţii se transformă elegant în nişte moşi darnici care împart cu mărinimie cadouri. Tot atunci avem impresia că ţara va reînvia negreşit sub următoarea conducere, la fel ca Mesia în ziua Paşte.

Lumea întreagă se umple de lumină şi bunătate la fel ca în ziua de Crăciun. Demnitarii noştri uită pentru un timp de ocupaţia lor preferată – aceea de a-şi vota măriri de salariu şi imunităţi peste imunităţi.

… şi se întrec în proiecte care mai de care ce urmează a fi terminate doar dacă vor fi aleşi şi care le-au „scăpat atenţiei” în cei patru ani de „muncă asiduă”. Candidaţii devin brusc mai atenţi şi îşi apleacă urechea la nevoile norodului.

Iar cea mai uşoară cale de a mulţumi norodu’ e să-i înmoi vigilenţa cu … distracţie. Astfel se organizează concerte şi petreceri. Cornul şi laptele devine brusc – micul şi berea, imnul partidului e înlocuit cu maneaua, bunul simţ (şi aşa pe cale de dispariţie) devine ţigănie curată (mînca-ţi-aş!).

Chiar ieri am asistat fără să vreau la o dispută între doi prieteni care se certau privind care partid face cele „mai tari chefuri”. Primul din ei susţinea sus şi tare că întîlnirile organizate de partidele de stînga sînt fără doar şi poate cele mai faine.

Aducea drept argumente egalitatea dintre participanţi cu băutură şi mîncare pentru toţi după necesităţi, şi nu după munca prestată. Celălalt îl contrazicea vehement spunînd că partidele democrate aduc cele mai „bune” tipe din oraş care împart cu mărinimie din „darurile” cu care le-a înzestrat natura.

Am intervenit şi eu, doar de dragul discuţiei, făcînd lobby pentru petrecerile făcute de partidele de dreapta. După îndelungi parlamentări şi discuţii, am hotărît să mergem la faţa locului, cu fişe de punctaj ca mai apoi să hotărîm odată şi pentru totdeauna… noi pentru cine votăm?