Scurtă poveste de dragoste

Sfîrşit de săptămînă undeva la capăt de speranţă sub o lună neobişnuit de mare. O caut în semiîntunericul care ne înconjoară şi ne ascunde de lume. Privirea îmi alunecă printre cuvinte, trece prin nori de fum de ţigară, ocoleşte trupuri şi capătă culoare cînd străbate sunete şi lumină.

O zăresc într-un colţ, singură, apatică între două prietene ce discută aprins. Faţa îi este pe jumătate ascunsă, pe jumătate cunoscută deja. Jăratecul din capătul ţigării pe care o ține între două degete lungi este un far ce salvează vieţi în valurile agitate de oameni şi cuvinte. În spatele ei ghicesc doi ochi ce mă fixează.

De fiecare dată cînd trage cu sete din ţigară semiîntunericul cedează într-o explozie care îmi permite să-i desluşesc chipul. De fiecare dată din ce în ce mai bine, dar nu suficent pentru a avea întreaga imagine, ca într-un joc de puzzle cu piese lipsă. Ochii i se aprind și pulsează în licăriri de cireașă amară.

Pentru cîteva clipe sîntem împreună ca doi îndrăgostiţi despărţiţi de vreme. Puse în mîini greşite privirile pot ucide. Dar pentru îndrăgostiţi ele se transformă în poezie. Pentru cîteva momente mi se derulează în faţa ochilor un film mut cu doi tineri ţinîndu-se de mînă.

Apoi privirea e ruptă brusc de mulţime, indiferenţă şi rutină. Dar ziua de mîine poate aduce speranţa unei noi întîlniri. Acum ştiu că exişti, că trebuie să te găsesc, fată cu zîmbetul frînt…