Lanul cu pixeli

Sapă, frate, sapă până dai de apă

În prima săptămână de martie în care baba Dochia părea că a uitat să mai vină în satele basarabene, iar în aer plutea mirosul proaspăt al primăverii, am avut ocazia să particip la o săpare de fântână. De fapt particip e cam mult spus căci aportul meu s-a rezumat strict la făcut fotografii şi, printre ele, recunosc, la cinstit câte un păhărel de vin sezonul 2009-2010. Puteţi găsi mai jos câteva dintre ele (pozele nu păhărelele).

Îmi aduc aminte că pe când eram eu copil altfel se săpau fântânile în ţara Moldovei. Se făcea de obicei clacă, iar gospodarul chema ajutoare din tot satul. Se luau mai multe probe, se săpa groapa, se pietruiau pereţii – totul manual bineînţeles. Îmi amintesc că atunci când s-a săpat fântâna din curtea şcolii, apa nu a putut fi găsită zile în şir. Tradiţia spune că apa refuză să se arate celor care nu au inima curată, de aceea, sarcina de a o găsi i se oferă de multe ori copiilor. Tata mi-a oferit atunci hârleţul şi mi-a spus să-l înfig acolo unde credeam că se ascunde apa. Zis şi făcut, iar o oră mai târziu proba afundată în inima pământului a ieşit sărutată de atingerea lichidului miraculos căruia îi datorăm existenţa.

Înainte săparea unei fântâni era un adevărat eveniment, un ritual ce putea să dureze şi câteva săptămâni. Astăzi, totul este mecanizat şi se poate face în mai puţin de o zi. Procesul săpării unei fântâni descris de Grigore Vieru atât de frumos în poeziile sale este azi în pericol de dispariţie. Se schimbă lumea. Ne schimbăm şi noi. Ar fi bine totuşi ca în goana noastră nebună după timp să găsim din când în când câteva clipe pentru a ne aminti de tradiţiile şi obiceiurile de altădată.

4 Comments

  1. WM, copaci eu stiu precis ca ai sadit (!), fantana poti sa zici ca tot, cel putin ai baut la facerea ei – amu sa vedem kopkilu :)))) jos protejarea!

  2. Cez ai tu dreptate pe undeva, dar nu ma dau eu la provocatie asa usor. iti imiginezi cum ar fi lumea asta cu inca un ghiavol de-al de mine :)) pe de alta parte, decit sa se inmulteasca chinezii, parca tot mai bine moldovenii. asa ca propun o actiune de inmultire in masa. ce ziceti ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button