Jurnal de bord

Prima „Ambulanță socială” din Transilvania va circula datorită campaniei Walking Month

Iată ca să terminat și a 5-a ediție a campaniei Walking Month despre care vă povesteam la mijloc de septembrie. După cum scriam, în acest an am avut cea mai tare echipă de până acum. Iată câteva statistici de la această ediție:

S-au înscris 3114 de concurenți care au format 694 de echipe și au făcut împreună în total peste 976 de milioane de pași.

Echipa de pe primul loc, Fight4Crown, formată din doi specialiști IT, un ospătar și un contabil, a reușit să facă în 30 de zile peste 6,7 milioane de pași. La nivel individual, locul I a fost câștigat de Livia Szigyarto, de profesie asistentă medicală, care a reușit să bată toate recordurile, înregistrând 2.032.214 pași – vezi alte statistici.

Echipa mea s-a clasat pe un onorabil loc 293 cu 1.257.000 de pași. La nivel individual mi-am atins obiectivul de 10.000 de pași pe zi. Am făcut 318.000 de pași ceea ce m-a clasat pe locul 1295. O parte din aceștia au fost făcuți cu Ilinca în brațe pe dealurile patriei, ceea ce nu-i lucru puțin, zic eu 🙂

Echipa „Inca una si ma duc” sarbătorind prima jumatate de milion de pasi

Probabil că cel mai emoționant caz din această campanie a fost situația unui tânăr care a ocupat ultimul loc în clasament, cu doar câteva sute de pași în cele 30 de zile de concurs. Au fost însă primii pași pe care acesta i-a făcut, după o perioadă lungă în care a fost imobilizat la pat din cauza unei afecțiuni grave. Prietenii și colegii săi de serviciu i-au făcut cadou înscrierea la Walking Month pentru a-l mobiliza pe drumul recuperării. Astfel, fiecare pas, a fost pentru el cu adevărat o victorie.

S-au strâns în total 419.946,31 de lei, adică peste 88.000 de euro. Banii vor fi folosiți pentru prima echiparea și punerea în funcțiune a primei „ambulanțe sociale” din Transilvania.

Ambulanța socială va funcționa ca un centru de servicii acreditat, sub umbrela asociației non profit „Hans Spalinger” (AHS) Cluj-Napoca, cu sprijinul voluntarilor asociației Beard Brothers Cluj și a specialiștilor în medicină, asistență socială și științe juridice care și-au manifestat deja disponibilitatea de a ajuta.

Ambulanța va oferi servicii precum consultanță juridică, consiliere în violența domestică, orientare profesională și ajutor în găsirea unui loc de muncă, dar și asistarea persoanelor vulnerabile în relația cu autoritățile statului. Beneficiarii vor fi ajutați să completeze cererile necesare pentru obținerea actelor de identitate, a venitului minim garantat sau a diverselor ajutoare și subvenții la care au dreptul.

Toate aceste servicii vor fi gratuite, iar cele două organizații își doresc să deservească cel puțin 10.000 de persoane în primul an de funcționare. Gama de servicii va putea fi, de asemenea, extinsă în viitor, prin implicarea de voluntari sau organizații-partenere.

Proiectul Walking Month a fost finanțat de Betfair Romania Development, în parteneriat cu Banca Transilvania. Cele două companii au susținut integral costurile de organizare, astfel încât 100% din taxele de înscriere plătite de participanți au reprezentat donații către ambulanță.

Ne vedem anul viitor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button