Ghiaghia Mișa și baia comunală
Stau cîteodată și-mi aduc aminte ce vremi și ce oameni mai erau în părțile noastre pe cînd începusem și eu, drăgăliță-Doamne, a mă ridica la casa părinților mei din satul… Cubani – ăl mai vechi, antic și de demult sat de la Nistru pîn’ la Prut (unde trei mîndruțe am avut).
Pe vremea aceea țărișoara noastră purta numele de Republica Sovietică Socialistă Moldovenească și făcea parte din marea familie URSS-istă, ceea ce însemna practic că în satul nostru, la fel ca în majoritatea comunelor basarabene, era o singură baie.
E vorba bineînțeles de o baie publică, comunală, în care se lepăda de sudori întregul popor proletar din localitate. La baia respectivă mergea și subsemnatul, pe atunci un copleș mic, pipernicit și rușinos din cale afară.
Constituția firavă pe care o aveam era un subiect de glumă pentru ghiaghia Mișa, un cumătru dolofan și șugubăț care pierdea rareori ocazia de a rîde pe seama mea, întrebîndu-mă dacă părinții îmi dadeau și altceva de mîncare în afară de ceai.
Supus acestor întrebări eu îmi plecam timid ochii, mă înroșeam ca para focului și bolmojeam răspunsuri în doi peri, încercînd să scap cît mai repede de interogatoriu. Imaginați-vă așadar o zi de sîmbătă în care baia era plină de oameni.
… cu Ghiaghia Mișa prezent la fața locului de scăldătoare, pregătit să mă întrebe dacă mai port pietre în buzunare ca să nu mă ia vîntul. În acea zi însă el nu a mai apucat să mă întrebe nimic pentru că i-am luat-o eu înainte.
”Tăticu, de ce ghiaghia Mișa e așa de mare și burduhos, dar are țura așa de mică?” l-am întrebat pe tatăl meu. Pentru cîteva clipe în baia publică din satul Cobani s-a făcut liniște, după care oamenii au început să rîdă în hohote.
Cei care nu știau despre ce era vorba, întrebau de cei care îmi auziseră întrebarea și o transmiteau mai departe, astfel încît în cîteva minute mărimea țurei lui ghiaghia Mișa a devenit un subiect de interes general.
Uite așa a scăpat micuțul om alb cu gînduri pe atunci încă albe de glumele pișcătoare ale cumătrului Mihai care din acel moment și-a mai astîmpărat curiozitățile legate de constituția fizică și dieta de care aveam parte.
Iaca asa 🙂 Ai rabdat cat ai rabdat, dar si cand l-ai piscat o data… Bravo! Si pentru isprava, si pentru articol.
Alina, să ştii că întrebarea a fost una inocentă. Ce ştiam eu la 7-8 ani? S-a dovedit însă că uneori gura copiilor adevăr grăieşte 😀
astazi comunismul ramine doar o amintire neplacuta. acum trebuie sa ne consolidam fortele si sa ne facem auziti in marea familie europena. sa ne dezvoltam dupa modelul tarilor nordice cu economie mixta si social-demcrata ca oamenii sa fie multumiti de stat in adevaratul sens al cuvintului. acest deziderat e convingerea sincera a Partidul Democrat din Moldova!
Am zis eu ca oamenii din Cubani is cu har! Mi-a placut umorul cu care e redata intimplarea . Copilul a manifestat suficienta prezenta de spirit in tentativa de a se impune. Bravo