E așa frig că am văzut un ardelean grăbindu-se

Inițial nu mi-a venit să cred. Toată lumea mergea liniștită cu pas molcom, calm și așezat, numai unu tropăia ca un bolund cu pas grăbit. E adevărat, vremea de afară ar fi justificat acest act necugetat.

Erau -15˚C care se simțeau ca -18 ˚C din cauza vântului și a umezelii, care îmi plesneau câte o palmă înghețată peste față la fiecare rafală. Așadar era vorba, fără doar și poate, de o premieră.

Cel mai rapid ardelean din ultimii 100 ani în cea mai rece iarnă din ultimul secol.

„Bine că nu aleargă, mi-am zis eu în gând. Asta ar  fi fost prea de tot!” Și, fără să-mi dau seama, am început să-l urmăresc: el trece strada, hop și eu, el mărește pasul, fac la fel. Deodată îl văd că urcă în autobuz. „No, zic, acesta e momentul pe care-l așteptam!”

Am urcat și m-am poziționat ca să trag cu urechea în caz că vorbește cu cineva. Tocmai în acel moment i-a sunat telefonul. Era ziua mea norocoasă. M-am pregătit să ascult cu un zâmbet satisfăcut, dar zâmbetul mi s-a transformat într-o grimasă de uimire încă de la primele vorbe care i-au ieșit pe gură.

„Noroc, uăi! Și fași? Eu iaca am ajiuns în Cluj. Ni-am găsât șieva di lucru, vreu să fac și eu un banuț că m-am împrumutat de sărbători. Uăi, da’ la voi în Cluj îi chiar călduț și ghini. La noi la Întorsura Buzăului o fost -32 ˚C. Hai că mai vorghim!”

Singurul ardelean din Cluj care se grăbea era… moldovean.

Sursă img