Ulciorul cu pătărănii

E așa frig că am văzut un ardelean grăbindu-se

Inițial nu mi-a venit să cred. Toată lumea mergea liniștită cu pas molcom, calm și așezat, numai unu tropăia ca un bolund cu pas grăbit. E adevărat, vremea de afară ar fi justificat acest act necugetat.

Erau -15˚C care se simțeau ca -18 ˚C din cauza vântului și a umezelii, care îmi plesneau câte o palmă înghețată peste față la fiecare rafală. Așadar era vorba, fără doar și poate, de o premieră.

Cel mai rapid ardelean din ultimii 100 ani în cea mai rece iarnă din ultimul secol.

„Bine că nu aleargă, mi-am zis eu în gând. Asta ar  fi fost prea de tot!” Și, fără să-mi dau seama, am început să-l urmăresc: el trece strada, hop și eu, el mărește pasul, fac la fel. Deodată îl văd că urcă în autobuz. „No, zic, acesta e momentul pe care-l așteptam!”

Am urcat și m-am poziționat ca să trag cu urechea în caz că vorbește cu cineva. Tocmai în acel moment i-a sunat telefonul. Era ziua mea norocoasă. M-am pregătit să ascult cu un zâmbet satisfăcut, dar zâmbetul mi s-a transformat într-o grimasă de uimire încă de la primele vorbe care i-au ieșit pe gură.

„Noroc, uăi! Și fași? Eu iaca am ajiuns în Cluj. Ni-am găsât șieva di lucru, vreu să fac și eu un banuț că m-am împrumutat de sărbători. Uăi, da’ la voi în Cluj îi chiar călduț și ghini. La noi la Întorsura Buzăului o fost -32 ˚C. Hai că mai vorghim!”

Singurul ardelean din Cluj care se grăbea era… moldovean.

Sursă img

Show More

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close