Despre extreme şi extremism sportiv

Nu o să-i înţeleg niciodată pe fanaticii din fotbal. Una e să fii suporter înrăit, să mergi la meciuri ca să susţii o echipă, să ştii numele tuturor jucătorilor şi fii la curent cu toate noutăţile. Asta înţeleg.

Dar să vandalizezi tot ce-ţi iese în cale de la stadion spre casă, să distrugi tribune întregi, să spargi tot ce-ţi nimereşte sub mînă doar pentru că echipa ta a pierdut – asta e cu totul altă gîscă. Asta nu înţeleg.

Genul acesta de suporteri sînt cei care dau o reputaţie proastă fotbalului şi sportului în general. Pentru că nu mai poţi să mergi cu familia la un meci de frică să nu fii agresat de o turmă de creaturi cu două picioare şi creierul cît nuca. Căci, dacă e s-o spunem pe aia dreaptă, nu-ţi trebuie cine ştie ce minte ca să dai cu pumnul şi să distrugi.

Fanatismul din fotbal este pînă la urmă o altă formă de extremism pentru că esenţa lor este aceeaşi. Cu o singură deosebire: împotriva extremiştilor religioşi se iau măsuri serioase, în timp ce fanaticii de pe stadioane pot să facă aproape ce vor fără să fie piedepsiţi.

Doar atunci cînd vom pune la punct un sistem care să descurajeze şi să penalizele violenţa suporterilor, sistem prezent în majoritatea ţărilor civilizate, doar atunci ne vom putea bucura din nou cu adevărat de fotbal…