De ce nu-i bine să mergi la nuntă după proteste
O pățanie aproape adevărată auzită de la un protestatar
Iarnă, duminică, nuntă la țară. Taraf, staroste, obiceiuri. Media de vârstă – 50 ani. Piesele lui Aurel Tămaș la mare căutare. Masa plină cu bucate, sticlele pline cu palincă, dar nu pentru mult timp.
Atmosfera încinsă, oamenii din ce în ce mai roșii, vocalele din ce în ce mai colțuroase. Știți care-s cele 3 etape ale unei nunți? Dacă nu, vi le zic eu. 1. Unul vorbește și ceilalți ascultă. 2 Invitații discută în perechi 3. Toți vorbesc și nimeni nu ascultă.
Ei bine, cred că în acel moment eram pe care să trecem la etapa a treia. Starostele umbla deja printre mese să culeagă darurile. Se țineau toasturi, urări de sănătate și de viață lungă. Se aplauda cu entuziasm. Le ascultam cumva absent până când a venit și rândul meu.
M-am ridicat, am dat plicul automat și mi-am dat seama că nu aveam habar ce să spun. Eram și foarte obosit pentru că în noaptea de dinainte fusesem la proteste până târziu, iar vinul băut nu mă ajuta deloc. Mintea mea încerca disperată să-și amintească vreun toast interesant sau vreo glumă inspirată.
Nimic. Era ca și cum cineva mi-ar fi șters pentru câteva clipe memoria, ca și cum mi-ar fi căzut un văl peste conștiință. Muzica s-a oprit, invitații s-au întors spre mine, iar starostele mă privea cu un zâmbet tâmpit. Mi-am dat seama că pauza s-a întins prea mult timp.
Și în acel moment în mintea mea a avut loc un scurtcircuit. Ca într-un vis am realizat ce urma să-mi iasă pe gură, dar era prea târziu. Microfonul a țiuit scurt, după care încăperea s-a umplut de strigătul exersat în seara precedentă: PE-SE-DE ciumaaa roșieee!!!
Sursă foto