Cuşma, negrii și combinele
Am o dilemă personală și sper să mă puteți ajuta. La ultima vizită în Chișinău mi-am luat o cuşmă rusească de iarnă, de fapt o versiune mai modernă a acesteia (vezi imaginea alăturată). Am purtat-o cîteva zile prin Moldova fără nici o problemă.
La întoarcerea în România, însă, lucrurile au început să se împută. Colegii îmi zic rusnac și fac glume pe seama cușmei mele, iar trecătorii se uită chiorîș la mine. Ieri pe stradă un grup de liceeni m-a arătat cu degetul de parcă aș fi fost ceva ciudățenie a naturii.
Sunt convins că și mămuca Tăsîia cînd a văzut prima dată un negru și-a făcut cruce și a spus ”piei ghiavole!”. Și țăranii din sate au ieșit cu furcile și țăpoaiele cînd s-au adus primele combine. Totuși, trăim în secolul 21. Mă așteptam la mai mult din partea locuitorilor urbei Baia Mare.
Mai ales că genul acesta de cușme se găsesc și pe aici în vînzare. Poate reușiți să mă lămuriți și pe mine – e ceva în neregulă cu mine și cuşma mea sau îs băimărenii mai reticenţi faţă de orice lucru nou.
Apoi sa fi „nonconformist vestimentar” merge numai daca esti pitiponc sau pitipoanca, daca nu te incadrezi in astia, esti freak 🙂
Andrei, n-as vrea sa fiu eu cel care-ti deschide ochii, dar ma vad nevoit sa o fac. Da, este ceva in neregula cu tine. Ai asteptari prea inalte de la niste oameni care-l au drept model in viata pe Becali si pentru care muzica inseamna manele sau Inna. Vrei pareri competente si un comportament decent de la persoane incapabile sa lege doua idei sau doua fraze. Oferi prea multa incredere liceanului roman, acea fiinta „atotstiutoare” ce beneficiaza de un IQ format din doua cifre si ale carei cunostinte despre comunism se rezuma la Ceausescu si la cusmele de rusnaci. E ceva in neregula cu tine fiindca iti pui intrebari existentiale legate de romani si esti complet nebun asteptand si un raspuns satisfacator. Zi mersi ca deocamdata n-a aruncat nimeni dupa tine cu telefoane / mp3-playere duduind a manele. Este ceva in neregula cu tine. Ai indraznit sa asociezi romanul de rand unui cetatean european, inteligent si deschis la nou. Trist.
Foarte frumos spus.
Sunt si eu complet de acord cu spusele lui Tudor Bran! De cele mai multe ori romanul se lauda a le cunoaste pe toate si a fi el cel mai destept si cel mai informat. Lucrez intr-un domeniu in care am contact zilnic cu tot felul de specimene ale Romaniei. Multi mai au multe de invatat si mai au de trecut prin multe scoli pentru a ajunge la un anumit nivel de cunostinte, totusi cea mai importanta scoala pe care o au de absolvit este cea a bunelor maniere! Mie bunul simt imi spune ca nu trebuie sa rad sau sa arat cu mana catre cineva de pe strada, indiferent ca-mi convine ori nu-mi convine mie cum este imbracat/incaltat. Important este sa poti accepta ca este om si ca fiecare om are gusturile lui. Andrei draga, si eu imi pun de multe ori intrebarea: sunt eu de vina, sau pur si simplu nu ai cu cine?
Eu, personal nu sunt de acord cu cele spuse de Tudor….mie mi se par explicatii filozofice de genul: toti romanii is prosti, sa nu ai asteptari de la ei.
Ei, draga Andrei tin sa te informezi ca locuitorii acestei urbe nu sunt prosti, intr-un procent chiar rezonabil spun eu.
Insa, sincer eu cand te vad cu caciula aia in cap ma pufneste rasul…asta e adevarul si singurul motiv 🙂 Iar asta nu inseamna ca eu spun sa nu o mai porti, dar daca o porti poti sa te astepti ca un procent majoritar din cei care rad, sa rada doar fiindca e amuzant.
Ei, daca eu as venii acuma la servici in tzitzono (nadragi sau cum le mai zic unii: indispensabili) probabil as starnii acelasi efect: da, si caciula ta si tzitzonii mei tin de cald si se potrivesc pentru acest sezon insa sunt haiosi.
Asa ca ai 2 variante: lasa caciula acasa, sau fii dispus sa devii persoana amuzanta pentru cei din jur.
Iar faptul ca in Moldova ai purtat-to fara nici o problema, dupa cum ai spus-o….nu e altceva decat o rautate shovina din partea ta, scuza-ma ca o spun dar eu asa o pricep. Adica daca ceva in Moldova e ok, si in Baia Mare e amuzant, nu inseamna ca baimarenii is mai retarzi.
Sincer ma asteptam la alta atitudine de la baimareni….insa daca asa gandesc eu le transmit un lucru: de ce nu plecati din Baia Mare asa cum le transmit si ungurilor care vor independenta ca traim in UE si nu mai e nevoie de asa ceva 🙂
Dan, nu a spus nimeni ca toti romanii, fara exceptie, sunt prosti. De dragul exemplului, hai sa impartim romanii in doua categorii:
1. cei dotati intelectuali, pe care nu-i intereseaza detalii gen „ce caciula poarta X”, sau care se amuza la vederea respectivei caciuli si care isi exprima amuzamentul prin intermediul unei glume cat de cat inteligente.
2. cei descrisi de mine in comentariul de mai sus, carora nu merita sa le acordam atentie.
Problema apare in momentul in care cei din prima categorie, desi dotati intelectual (oameni cu scoli superioare si/sau standarde direct proportionale) tind sa se indrepte catre cea de-a doua categorie. E normal sa faci o gluma insa nu e normal sa o repeti la nesfarsit pana devine fada, obositoare si enervanta. Tine minte, discutam despre niste glume legate de gusturi vestimentare, un domeniu la care noi, romanii, nu excelam. Nu o zic eu, o afirma specialistii in domeniu, atat romani cat si straini.
Vreau sa cred ca am depasit stadiul in care judecam sau faceam misto de X sau de Y pe motiv ca poarta ochelari, ca nu se imbraca „la moda” sau ca poarta accesorii vestimentare mai mult sau mai putin comune.
Ah, sa nu uitam, printre cei care fac acum glume pe seama caciulii lui Andrei se regasesc si persoanele care nu au invatat in 20+ de ani sa traga apa la toaleta dupa ce, in prealabil, au folosit-o.
pai mai treci o data pe langa liceenii aia fara caciula si vezi daca te arata iar cu degetul…Heloooo ! poate nu caciula e de vina ! la asta te-ai gandit ? 😀
@Dan: „cica nadrág”
Daca ti-as spune cine e cel care „nu trage apa” ai ramane shokat, fiindca probabil el e unul dintre cei care nu au facut misto de „the caciula”. E doar unul si l-am vazut in toate inregistrarile 🙂
Si acuma scuza-ma, dar asa cum e dreptul oricui sa se imbrace cum vrea e si dreptul meu sa ma amuze anumite vestimentatii 🙂
Trebuie sa facem distinctie clara intre amuzament si misto, altfel o sa interpretez ca cine rade de bancurile mele face misto de mine 🙂
Sincer Tudor, iti doresc sa iesi din tara asta sa cunosti Europa si sa intelegi, ca europenii sunt procentual mult sub noi atat intelectual cat si ca si bun simt (asta daca exclud rromii din categoria romanilor). Toti au oile lor negre, iar daca vrem sa facem ceva atunci avem 2 optiuni:
1) Plecam de aici daca tot spunem ca tara asta e de rahat
2) Ne comportam civilizat si incercam sa ii facem si pe cei din jur sa inteleaga ca cei 7 ani de acasa sunt fundamentali in viata, si ca parintii nu sunt demodati – sunt doar din alta generatie, asa cum o sa ajungem si noi in curand 🙂
eu zic ca se discuta prea mult, prea dramatic si mai ales prea in timpul orelor de lucru 😛 despre o cusma.
cat timp porti ceva (orice) ce nu e purtat de 90% din populatie e normal sa se uite lumea dubios la tine. cat timp tu te simti bine si ti-e cald, nu stiu de ce iti pasa si de ce trebuie facut un caz din asta.
Într-adevăr, scopul postării inițiale nu era chiar așa de serios. Dar cînd ți se repetă zilnic aceleași glume de prost gust legate de originea ta și de articolele vestimentare, tinzi să devii un pic sensibil referitor la acel subiect. Probabil că ar trebui să adopt și eu atitudinea franțuzului je m’en fichist.
Mă bucur că ați fost receptivi la oful meu. Tudore, te înțeleg foarte bine. Uneori am și eu impresia că sînt înconjurat de mojici inculți care au cel mai înalt scop în viață să-și tragă o mașină scumpă sub cur, deși stau cu părinții în chirie, ca să asculte la maxim ultimul hit de la Salam. Uneori îmi pun întrebarea dacă eu sînt cel ciudat. Și de fiecare dată ajung la aceeași concluzie.
În România există mulți oameni de treabă, deștepți și cu bun simț. Doar că atunci cînd ieși pe stradă, îți sar în ochi bișnițarii care pișcă fetele de fund, gherțoii care fac stînga deși s-au încadrat să meargă la dreapta, țopîrlanii care lasă mormane de gunoi după un picnic de cîteva ore.
Fiecare țară are neciopliții săi și sînt sigur că România nu este singura țară cu astfel de probleme. Oamenii cumsecade sînt la noi în minoritate pentru simplu motiv că sistemul încurajează ”băieții deștepți” care nu sînt fraieri să respecte legea. Din 90 încoace România este un teren neprelucrat de care nu a vut nimeni grijă. Valorile culturale au fost neglijate. Ca rezultat am ajuns unde sîntem acum.
Dar atîta timp cît exista oameni care văd răul, îl conștientizează și știu că se poate mai bine, mai este o speranță.
P.S. Am mai văzut oameni cu cușmă ca a mea. Pe primul întîlnit o sa-l opresc să-l întreb dacă a pățit ca mine. Vă țin la curent.
omule, hai in Canada… aici toti umbla cu asemenea caciuli… 😀
Andrei, nu poti sa pui vina pe nimeni, asa este daca esti „diferit”. Am fost si eu in situatii asemenatoare din cauza ca sunt maghiar (desi m-am nascut in Baia Mare, ca dealtfel si majoritatea stramosilor mei).
In cazul meu, greseliile de exprimare reprezinta cusma, pentru asta unii „sar” sa ma corecteze si sa imi tina morala. Recunosc cand gresesc si incerc sa nu fac greseli, dar pana cand avem conducatori si oameni cu functii importante care, de exemplu nu sunt in stare sa conjuge verbul „a fi”, nu cred ca eu ar trebui sa fiu aratat cu degetul.
Trebuie sa accepti ca esti diferit si din cauza asta din cand in cand lumea se „leaga” de tine, mai ales daca nu faci totul cum fac ei sau cum se asteapta ei sa faci.
Mie mi se pare ca deja s-a deviat de mult de la subiect…..fiindca Andrei e incapatanat sa poarte o cushma care pe mine ma va face sa zambesc si la 100 de ani, am ajuns sa discutam despre valorile tarii … mai ales a ajuns Andrei sa discute despre valorile Romaniei.
Andrei no offense, dar mie mi se pare ca cauti „indurare si sentimente de mile”…cand ai 2 variante mult mai simple: renunta la caciula sau renunta la prejudecati….sincer nu vad legatura intre caciula ta si societatea romaneasca si iti mai spun ceva: eu m-am nascut aici, la fel ca si Atti…tu ai venit din Moldova si te astepti sa gasesti aceleasi conditii pe care le aveai acolo. Wake up….daca mergi 50 km de Baia Mare, oamenii sunt diferiti…asta se numeste adaptare, nu ciudatenie !
Zica lumea ce o vrea, el nu renunta la caciula sa. Am zis!
Cusma ta seamana cu casca lui Darth Vader (ala negru de respira greu); se vede clar in poza.
De aia rade lumea de ea, cred ca e mai degraba o reactie adversa la „the dark side of the force”…
Nu are legatura cu diferentele culturale dintre Moldova si Romania.
Suntem provinciali, n-avem ce face, pierduti intr-o margine de tara dintr-o margine de continent. Asa ca ne distreaza si sepcile, noa… Nu fi asa aspru cu noi.
Am uitat: May the Force be with you, ficior!