Culmea traficului în România

Două maşini se întîlnesc bot în bot pe trotuar. Şoferii coboară şi încep să se certe. Nu se pot înţelege nicidecum care din ei are „prioritate”. Timp în care pietonii stau şi aşteptă răbdători deznodămîntul acestei enigme şi se uită că proştii.

Stau pentru că nu au efectiv pe unde trece. Sînt maşini parcate peste tot: pe stradă, în staţiile de autobus, în faţa blocului, pe treceri de pietoni şi, bineînţeles, pe trotuar.

Se uită ca proştii pentru că nu le vine să creadă că şoferii pot vorbi despre prioritate pe trotuar. Numai mie mi se pare chestia asta revoltătoare? Să fii nevoit să mergi pe stradă pentru că trotuarul e plin de maşini parcate!

Problema, aşa cum o văd eu, pleacă de la faptul că românul este comod şi nu are cultură rutieră. A fost o perioadă foarte îndelungată de timp în care românii nu au avut posibilitatea să deţină o maşină proprie. Odată cu integrarea în UE, am bătut Europa în lung şi-n lat şi am adus în ţară toate rablele.

Şi aici a început distracţia. Să vezi permise cumpărate, să vezi nesimţire în trafic şi situaţii care nu credeai că se pot întîmpla vreodată.

Vrei să mergi la magazinul din stînga, treci peste linie dublă continuă, că doar nu era să mergi 10 m pe jos, iar apoi treci din nou pe dublă continuă pentru a continua drumul pe direcţia pe care erai iniţial.

Îţi aştepţi soţia să iasă din bloc, opreşti chiar în dreptul scării, chiar dacă eşti pe unica bandă de circulaţie pe sens, chiar dacă ai parcare la 15 m distanţă. Dacă tot ai maşină, trebuie să te comporţi ca atare. Îţi porneşti avariile şi problema s-a rezolvat.

Eşti la semafor pe banda care te obligă să mergi la dreapta şi brusc te răzgîndeşti că vrei să o iei la stînga. Te bagi în faţă frumos şi cînd se face verde îi bliţezi pe toţi să te lase să treci peste 3 benzi ca să poţi face stînga. Că doar acolo ai nevoie să mergi.

Sînt sigur că mi-aţi putea da astfel de exemplu cu duiumul.