Cînd vecinii se poartă prea frumos cu tine

Ieri dimineață mi-a bătut la ușă baba țăcănită de la parter. Cînd am zărit-o pe vizor, m-am și pregătit în gînd pentru o nouă rundă de discuții SF. Data trecută mi-a spus că din apartamentul nostru au răsunat toată noaptea sunete de magneți (dar despre asta mai pe larg în alt articol).

I-am deschis pregătit să încasez lovitura și, cînd colo, zgripțuroaica m-a salutat luminoasă ca un soare și mi-a întins o farfurie cu plăcinte aburinde după care a turuit ceva legat de faptul că „sîntem vecini și trebuie să ne înțelegem bine, că e cazul să trecem peste micile neînțelegeri pe care le-am avut”.

A plecat și m-a lăsat cu gura căscată înainte să apuc să spun ceva. Inițial am crezut că era vorba de o capcană și că plăcintele erau otrăvite drept răzbunare pentru serile acelea în care m-a apucă pe la 11 noaptea cîntatul la chitară.

Le-am mîncat însă și au fost chiar bune. Cînd am ieșit din apartament am dat peste familia zgomotoasă de la 3. În loc să mă înghesuie pe scară cum făceau de obicei, aceștia m-au salutat forțat și și-au ascuns repede copiii.

O altă surpriză m-a așteptat în dreptul BMW-ului parcat (ca de obicei) în oprirea de autobuz. După ce-am ajuns în stație, manelele ce urlau pînă atunci în boxe s-au domolit, iar două cefe late din spatele parbrizului m-au salutat respectuos în timp ce pensionarii de pe bănci au amuțit ca un stol de vrăbiuțe.

Nici prin cap nu mi-a trecut că toate aceste se datorează faptului că săptămîna trecută, înainte să arunc bradul la gunoi, l-am împachetat frumos și l-am legat ca să nu mă înghimp și ca să nu fac mizerie pe jos.

Idee și foto de aici