Ofuri cotidiene

Cea mai nouă metodă de făcut bani

… pentru cei care vor să trăiască pe banii statului fără să facă nimic sînt afecţiunile psihice. Pînă nu demult era la modă handicapul fizic fictiv, dar acolo lucrurile sînt mai clare: ori e albă ori e neagră; ori ai picior ori nu-l ai, ori eşti nevăzător ori nu eşti.

Ei bine, în privinţa afecţiunilor psihice lucrurile nu sînt chiar aşa de bine definite. Să zicem că eşti sănătos tun, dar nu ai chef să lucrezi. Găseşti un psihiatru de nădejde, îi plăteşti suficient şi obţii un certificat de boală (de exemplu Alzheimer).

Pasul numărul doi – prezinţi dosarul cu acte în faţa unei comisii din care, surpriză, face parte şi psihiatrul de mai devreme. Cu aprobarea primită te înregistrezi la autorităţile competente şi gata! Primeşti o alocaţie lunară din partea statului care mai dă şi un salariu minim pe economie pentru un asistent care să te îngrijească.

Genul acesta de aşa-zişi bolnavi asistaţi de către stat sînt cu zecile de mii în România şi din 2007 încoace s-au înmulţit ca ciupercile după ploaie. Atîta timp cît statul nu ia măsuri ca să stopeze acest fenomen, vom avea din ce în ce mai mulţi oameni cu boli închipuite asistaţi de către stat.

După părerea mea falşii bolnavi ar trebui pedepsiţi prin returnarea banilor primiţi fraudulos şi muncă în folosul comunităţii, dar sancţionaţi trebuie mai ales medicii care permit asemenea lucruri şi prejudiciază anual statul, deci implicit şi pe noi, de milioane de euro.

2 Comments

  1. Tu te documentezi cand scrii asa ceva? Mai bine ai sta pe mess sau facebook si ai lasa adevaratii formatori de opinie sa isi faca treaba… si hainutele alea ale tale noi pastreaza-le nu le dona. Daca tot vrei sa faci gesturi caritabile atunci ai putea lucra in folosul comunitatii, nu sa iti donezi „hainele de firma” (mama ti le-a luat?)
    Pune lacatul pe site si la club cu tine unde ti-e locul.

    Un admirator secret

  2. Hai că m-ai amuzat. Dragă Mircea, să ştii că mă documentez înainte de a scrie, iar cele expuse de mine în articol sînt o realitate dureroasă în România.

    Folosesc messenger-ul şi facebook-ul şi nu cred că ar trebui să-mi fie ruşine. Despre lucru în folosul comunitării – să ştii că fac voluntariat ori de cîte ori am timp, pentru că în rest muncesc ca să-mi pot permite hăinuţele alea „de firmă” care zici tu că mi le cumpără mama.

    Blog-ul nu am de gînd să-l închid prea curînd chiar cu riscul de a te dezamăgi. Aşa că te mai aştept cu comentarii.

    Transmite salutări „adevăraţilor” formatori de opinie 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button