Aveți grijă ce taxi luați în Aeroportul din Cluj
Cred că în Cluj-Napoca avem cei mai corecți taximetriști din țară. Am explicat în acest articol de ce cred acest lucru. De doi ani jumătate de când locuiesc în Cluj, am nimerit numai peste șoferi de taxi politicoși și corecți care de multe ori m-au ajutat și cu bagajele (n-am mai întâlnit asta nicăieri).
Se pare însă că rechinii taximetriei au ajuns și în Cluj-Napoca. Firma se numește Activ, iar șoferii acesteia practică prețuri exagerate combinate cu fel de fel de înșelăciuni. I-am văzut la Aeroportul Internațional Avram Iancu din Cluj, așteptând în fața terminalului de sosiri.
Prețul călătoriei e stabilit de șofer înainte de pornire și poate varia mult în funcție de călător: dacă ești român – prețul este cu vreo 50% mai mare, dacă ești străin și nu vorbești româna, poate ajunge și până la 100 lei până în centru.
Eram cât pe ce să iau un astfel de taxi luna aceasta. M-a pus în gardă faptul că șoferul m-a întrebat unde merg înainte să urc în mașină și mi-a cerut 35 lei până în Gheorgheni, deși prețul normal este în jur de 20 lei pentru această distanță.
Am cerut informații despre firmă din partea altor șoferi de taxi și aceștia au confirmat ceea ce știam deja. Întrebarea mea este: cum și de ce permit autoritățile funcționarea acestei firme în Cluj? Și mai ales, cine are de câștigat din acest lucru?
Așadar mare atenție ce taxi luați în Aeroportul din Cluj. Recomandarea mea este să chemați taxi prin telefon, prin aplicația Clever Taxi sau să luați o mașină ce staționează la ieșirea din aeroport, asigurându-vă că șoferul pornește taximetrul în momentul în care porniți.
Sursă foto
Macar sa nu-i mai lase in aeroport. Am luat si eu „teapa” cu unul dintre aceste taxiuri (platit 25 in loc de ~16 in mod normal,) pentru ca la aeroport esti obligat sa iei masina cea mai din fata – statia de taxiuri e delimitata de stalpi astfel ca numai masina din fata are cum sa iasa din stand.
Aşa este. Singura soluţie este să ieşi la stradă şi să chemi / iei un taxi de acolo
Parca taximetristi erau obligati prin lege sa aibe aparat de taxat. Cine ii lasa pe astia fix la aeroport sa faca asa ceva?
macar pe voi v a luat..pe mine nu au vrut ca cica au platit parcarea si pana in marasti nu le renta..am stat vreo juma de ora la 2 noaptea,pana am prins unu normal..un taximetrist mi a zis sa chem prin telefon si sa zic acolo la intrare,asa nu se complica nici ei cu stationari..
Multumim de atentionare, nu credeam ca o sa aud asa ceva, tot de 2.5 ani sunt si eu si n-am avut probleme.
Același lucru se practica și în aeroportul din Timișoara.M-am urcat în taxi și am observat ca nu mi-a pus ceasul, în momentul acela am știut ca ma va țepui(sau eu pe el).Am ajuns la gara cursa normala ar fi fost 40lei iar el mi-a cerut 70 lei.l-am rugat sa îmi dea bonul fiscal pt ai putea plăti cursa,apoi sa vedeți scandal.L-am amenințat cu protecția consumatorului, a luat 30 lei și dus a fost :)).
Am ajunz azi in aeroport venind dinspre Tel Aviv si am avut neplacuta surpriza sa fiu refuzata de soferii a 7 masini trase fix in fata la sosiri pe motiv – chipurile – ca sunt la comanda! Al optulea, un domn in varsta, mi-a explicat ca nu au nicio comanda, asteapta pur si simplu turistii straini, in special evrei, pe care ii pot jecmani. Cei care su refuzat cursa erau de la Activ, Nova si Napoca. Si da, am patit altadata sa fiu obligata sa iau taxi de la Activ, pe motiv ca masinile se iau in ordine! Nu mai inteleg ce regula se respecta in aeroportul nostru.
Salut!
In primul rand vreau sa-i raspund doamnei Luminita pentru ca si eu am trecut fix prin aceiasi experienta. Solutia este relativ simpla. De fiecare data cand exista sosiri, afara sunt politistii de la Politia Transporturi. Va rog sa le semnalati lor aceasta problema si o sa vedeti ca iau atitudine.
Si referitor la firma asta Activ, sa stiti ca in Aeroport se fac controale inopinate cam la 2 saptamani si din pacate toti sunt cu actele in regula.
Trebuie sa stim cu totii ca taximetristii sunt ultimii oameni dupa oamenii de zapada si nu ai cu cine :))
Si inca ceva, nu le dati taximetristilor 1-2-3-4-5 lei cat va cer pentru parcare. Nu e treaba ta de cat timp sta in Aeroport si 90% dintre ei au abonament
Folositi Uber. Este mult mai usor
Mi se pare că în Cluj Uber are deocamdată puţine maşini. Nu ştiu dacă te poţi descurca doar cu Uber
Folosesc foarte mult taxiul si pot sa confirm ca o mare parte dintre taximetristi din Cluj sunt oameni foarte ok si serviciile sunt foarte bune.
Firma Activ(sau Student) exista de ani buni si da este o mare teapa, dar este legala. Din aceasta cauza nu poate sa ia clienti din oras, numai din aeroport. Probabil ca este inregistrata in alta localitate.
Se poate chema taxi, la comanda, in aeroport sau la poarta fara nici o problema.
Taxiurile din Cluj sunt foarte usor de recunoscut: au plafonul alb si tot felul de insemne care confirma asta. Masinile de la Activ se vede foarte clar ca sunt diferite. Singura solutie e sa le evitati, primaria nu o sa le poata face nimic, pentru ca dupa cum spuneam functioneaza legal.
Eu am patit-o cu Daniel Taxi. Nu am mers departe, doar pana la piata Marasti. Cand sa ma dau jos din taxi aparea pe aparat 18 lei si imi cere 25. La care eu il intreb ca pentru ce 25 daca e numa 18. Raspunsul a fost magic, taxa de aeroport ca nimeni nu ma duce pentru 10 lei. Eu nu cred ca, compania este problema in toate cazurile. Mai sunt si soferi de pe la tara care au tupeu sa faca ce vor ei.
Cateva aspecte de mentionat: 1. Aceasta firma practica preturi mai ridicate decat alte firme, ceea ce este perfect legal. Pretul este la vedere. Inainte de a te urca in masina, verifica firma si pretul. 2. Nu esti obligat sa iei prima masina din linie, poti sa te urci in oricare si sa astepti 1 minut pana se elibereaza iesirea.
Si eu am patit- o la fel..inainte sa ma urc in masina m- a intrebat soferul unde ma duc,mi s- a parut foarte dubios ,si foarte greu a pornit iar la destinatie m- a intrebat daca am mai fost cu taxi pe traseul asta si daca am platit tot suma respectiva,ciudat ,ce parere aveti?
Karim, problema e că te urci in taxi și nu vrea sa porneasca ceasul.. Iar cu urcatul in altă mașină decât prima, riști să aștepți și 10 min până isi face curaj taximetristul și iese din sir printre stâlpișori.. 🙂
Oricum, bine că nu e ca în București, unde unii cer suprataxa, că ce, el a trebuit să-și facă rovigneta ca să circule înafara orașului până la aeroport.. 🙂 (asta insemnand vreo 50 lei pentru o cursa de 20 lei, și fără bon fiscal, altfel refuza cursa).
Eu zic ca idea mai buna cand cer ce nu e pe taximetrul sau nu i pornesc este sa i-l spui sa te aduca la sectia 2 de politie si o data ajuns acolo i ceri pe politisti sa ii ceara actele si sa dea explicatie de ce nu a pornit aparatul sau de ce cere mai mult…. Asa, ca idea
eu am mai identificat o modalitate de tzeapa… sunt unii care au deja aparatul pornit si iti mai iau 3-5 lei. student mi se pare iarasi un taxi de evitat.
Fata de ce am patit eu azi, ce comentati voi aici e nimic.:)) Am aterizat in Cluj cu intarziere de o ora si aveam tren de prins in jumatate de ora. Am iesit glont din aeroport si m-am dus la fel de glont la primul taxi care mi-a sarit in ochi. Era primul din rand, ma gandeam ca nu am ce sa fac eu pe mironosita pt ca regulile sunt reguli: prima masina pleaca, asa mi s-a parut corect. Nu circul absolut deloc cu taxi-ul in mod normal, nici nu am habar cat costa km, si am si uitat complet sa ma asigur ca soferul porneste taximetrul. Eram doar bucuroasa ca am plecat si ca sunt sanse sa prind trenul. Dupa 10 metri, soferul vede o doamna care astepta in statia de autobuz si opreste fara sa imi spuna nimic. O intreaba daca merge si dumneaei la gara si ii spune sa urce si sa facem jumi-juma la pret: 25-25 lei. Doamna putin reticenta, accepta in final. Dupa un timp, printre alte discutii cu doamna si cu soferul, ii spun acestuia ca mi se pare totusi cam mult 50 de lei pt 10 km. Mi-a zis ca sunt vreo 13. Ok… Nu il contrazic. Dupa cateva minute mentioneaza ceva de 33 de lei de persoana, ca a trebuit sa plateasca 26 de lei parcarea in aeroport ca statea de 2 ore. Eu, la cat de stresata eram ca pierd trenul, nu imi mai pasa. Ca ii 25, ca ii 33… tot aia. Ajungem la gara si ce sa vezi. Il intreb cat ma costa. Face: 35 de persoana.:))) I-am dat banii si am plecat sa scap de el si sa prind amaratul ala de tren. Acuma stau si ma gandesc: frate! Omul ala a cerut 70 de lei pe 11 km (atat arata pe google maps). Deci cat de excroc poti sa fii? Recunosc, e si vina mea pentru ca am fost foarte naiva si macar de mi-ar fi dat prin cap sa ii spun de taximetru. Dar tot cred ca m-ar fi pacalit la faza cu 26 de lei taxa de parcare. Imi pare foarte rau ca nu am luat cumva atitudine
pentru a nu mai pati si altcineva la fel. Macar sa ma fi uitat sa vad ce firma e, sa fac o reclamatie, ceva. Cred ca astfel de lucruri se intampla partial si din vina noastra pentru ca nu suntem atenti, suntem prea creduli (eu cel putin) si, mai ales, nu semnalam astfel de evenimente pentru a frana macar excrocheriile astea. Daca as sti ce firma e, as face sigur reclamatie. Chiar imi pare rau ca nu pot sa fac nimic. Dar am invatat o lectie importanta. 🙂 Nu ma mai pacalesc ei pe mine in viitor!:))