Au apărut primii nemulțumiți de Untold festival
În Cluj-Napoca se fac ultimele pregătiri pentru ceea ce poate deveni cel mai mare festival din România. Cel puțin asta spun cifrele. Am spus ”poate deveni”, pentru că, în cele din urmă, publicul va fi cel care va decide dacă Untold se va ridica sau nu la înălțimea așteptărilor.
Cu toate că pînă la începutul concertelor mai sînt 2 zile, există deja voci care contestă organizarea. Eu le zic nemulțumiți profesioniști, pentru că-s genul de oameni care au întotdeauna ceva rău de spus, indiferent de subiect.
La Electric Castle au fost nemulțumiți că organizatorii nu au făcut uscat acolo unde a plouat 2 zile la rînd, la concertul Robbie Williams s-au ofticat că au stat la coadă la băutură, la Untold fac scandal că autoritățile au îngrădit 2/3 din Parcul Central.
Cică gardurile împart Clujul în două și dezbină comunitatea. Nu contează că orașul Cluj-Napoca ar putea deveni o referință pe harta marilor festivaluri din lume. Nu contează că în oraș vor veni zeci de mii de turiști care-și vor cheltui aici banii și vor contribui la economia locală.
Ei se plîng că timp de 4 zile vor avea acces doar la 1/3 din parc. ”Jos gardul, vrem parcul înapoi!” Probabil că tot ei ar fi fost nemulțumiți dacă un asemenea eveniment nu ar fi avut loc în 2015 în Cluj.
Așa se plîng că vor veni ”toți drogații” din Europa să le calce ”iarba strămoșească” din zona verde. Pun pariu că jumătate din ei oferă cazare pentru festival. Protestu-i protest, dar un ban în plus nu strică niciodată.
Sursă foto
Da, e stupid ca unii oameni gasesc motiv din orice sa se planga.. mai ales pt festivalul Untold… totusi , ce s-a intamplat la concertul Robie Williams, mi se pare inaceptabil… organizatorii stiau din timp ca vor fi peste 60.000 de oameni, stiau din timp ca va fi canicula, si tinand cont ca cel mai ieftin bilet la acel concert a fost de 200 de lei, puteau sa le dea fiecaruia din partea casei o sticla de apa..
Inteleg ca nu e ok sa ne plangem din orice prostie, dar la concertul RW nu au nici o scuza si a facut f bine lumea ca s-a plans, pt ca daca nu o faceau, oprganizatorii plecau bine mersi cu banii stransi si urmatorul concert tot la fel de prost il organizau
Organizatorii concertului Robbie Williams nu sînt la prima ispravă de acest fel.
Oricum, atunci cînd discutăm de zeci de mii de oameni într-un singur loc, lucrurile de acest fel tind să se întîmple. E aproape inevitabil
Prietene, inevitabil iti doresc sa retraiesti la Untold, ce au trait spectatorii de la Robbie Williams, sa stai 5-6 ore fara apa, la temperaturi caniculare, in soare, pe asfalt incins. Defapt, iti doresc sa reusesti, sa-ti cumperi o apa clocita, care sa te mangaie la suflet prin temperatura ei de 30grade. Numa` zic.
Prietene, îți mulțumesc pentru urări. Eu sînt de acord că organizarea a fost proastă, totuși mi se pare exagerată isteria creată în jurul concertului.
Cei care au mers acolo erau conștienți de cîteva lucruri:
– că va fi foarte cald
– că va trebui să stea în picioare în soare
– că urmează să stea pe asfalt
– că va fi foarte multă lume
Și totuși au mers să stea acolo 6 ore (nu înțeleg de ce 6, dar asta e o altă poveste).
Au fost oameni care s-au bucurat de spectacol. S-au organizat cumva, au trimis un reprezentant din grup să cumpere apă pentru toți și gata.
Deci încă odată, organizatorii sînt principalii vinovați pentru ce s-a întîmplat, haideți totuși să nu ne isterizăm în această privință.
Scurt pe 2: http://i.imgur.com/o3ZSWks.png
Vali, aveam deja link în postare spre acel articol. L-am pus că e relevant, cam lacrimogen pentru gustul meu, dar fiecare scrie ce gîndește 🙂