Voluntariat în stil românesc

Am fost ieri să donez nişte haine la Crucea Malteză, îmi povesteşte indignată o prietenă. Erau haine bune, unele de marcă, pe care le-am purtat chiar şi anul acesta, dar am hotărît să le donez pentru că fie îmi erau mici, întinse, fie nu mai aveam nevoie de ele. M-am gîndit că sînt atîţia oameni care s-ar bucura să le primească.

Programul Crucii Malteze din Baia Mare este miercuri de la 5 la 8 seara. Bineînţeles că înainte de 5:30 şi după 7:30 nu mai găseşti picior de voluntar pe acolo. Am făcut mai multe drumuri de pomană ca să mă conving de acest lucru.

Ceea ce m-a deranjat, însă, a fost atitudinea voluntarilor. Am intrat cu trei plase grele, am stat pe coridor un sfert de oră şi nimeni nu m-a băgat în seamă, nu mai mult decît să-mi zică să mă dau într-o parte ca să-şi poată uda florile sau să ajungă la aparatul de cafea. Voluntarii de acolo stăteau liniştiţi în poveşti ca şi cum nici nu aş fi existat.

Într-un tîrziu am găsit pe cineva dispus să-mi acorde atenţie, i-au spus că vreau să donez nişte haine pentru cei nevoiaşi. S-a uitat la mine cu o faţă sictirită şi oţărîtă de parcă am venit să cerşesc. „Of, i-am spus să nu-mi mai trimită din ăştia!” a exclamat ea cu referire la cunoscuta mea pe care o îndrumase cineva la Crucea Malteză.

„Da… sper că hainele nu-s rupte sau murdare. Că noi nu acceptăm orice. Of, trei plase aveţi?! Ce, mai aduceţi încă trei din maşină. Mda… puneţi-le acolo!”. Deci genul acesta de atitudine de parcă mi-ar fi făcut un favor.

Nu vă mai zic de felul în care îi trata pe cei care veneau să primească. Cu aceştia se comporta de parcă sărmanii ar fi fost de o altă speţă, deşi aceştia păreau destul de îngrijiţi, curaţi şi umili.

Din păcate voluntariatul în România este practicat strict pentru interes propriu, fie că e vorba de călătorii plătite de fundaţie, bonusuri sau chiar profit financiar. Foarte puţini o fac din motive filantropice.

M-am convins, data viitoare nu mai apelez la intermediari. Voi dona hainele direct persoanelor care au nevoie de ele.