Voluntariat în stil românesc
Am fost ieri să donez nişte haine la Crucea Malteză, îmi povesteşte indignată o prietenă. Erau haine bune, unele de marcă, pe care le-am purtat chiar şi anul acesta, dar am hotărît să le donez pentru că fie îmi erau mici, întinse, fie nu mai aveam nevoie de ele. M-am gîndit că sînt atîţia oameni care s-ar bucura să le primească.
Programul Crucii Malteze din Baia Mare este miercuri de la 5 la 8 seara. Bineînţeles că înainte de 5:30 şi după 7:30 nu mai găseşti picior de voluntar pe acolo. Am făcut mai multe drumuri de pomană ca să mă conving de acest lucru.
Ceea ce m-a deranjat, însă, a fost atitudinea voluntarilor. Am intrat cu trei plase grele, am stat pe coridor un sfert de oră şi nimeni nu m-a băgat în seamă, nu mai mult decît să-mi zică să mă dau într-o parte ca să-şi poată uda florile sau să ajungă la aparatul de cafea. Voluntarii de acolo stăteau liniştiţi în poveşti ca şi cum nici nu aş fi existat.
Într-un tîrziu am găsit pe cineva dispus să-mi acorde atenţie, i-au spus că vreau să donez nişte haine pentru cei nevoiaşi. S-a uitat la mine cu o faţă sictirită şi oţărîtă de parcă am venit să cerşesc. „Of, i-am spus să nu-mi mai trimită din ăştia!” a exclamat ea cu referire la cunoscuta mea pe care o îndrumase cineva la Crucea Malteză.
„Da… sper că hainele nu-s rupte sau murdare. Că noi nu acceptăm orice. Of, trei plase aveţi?! Ce, mai aduceţi încă trei din maşină. Mda… puneţi-le acolo!”. Deci genul acesta de atitudine de parcă mi-ar fi făcut un favor.
Nu vă mai zic de felul în care îi trata pe cei care veneau să primească. Cu aceştia se comporta de parcă sărmanii ar fi fost de o altă speţă, deşi aceştia păreau destul de îngrijiţi, curaţi şi umili.
Din păcate voluntariatul în România este practicat strict pentru interes propriu, fie că e vorba de călătorii plătite de fundaţie, bonusuri sau chiar profit financiar. Foarte puţini o fac din motive filantropice.
M-am convins, data viitoare nu mai apelez la intermediari. Voi dona hainele direct persoanelor care au nevoie de ele.
Da, pacat ca si putinii oameni care ar vrea sa faca un gest altruist se lovesc de asemenea atitudini. Mai vezi oameni sarmani pe strada sau in situatii care te intristeaza profund, dar te consolezi oarecum cu gandul ca exista si pentru ei fundatii si organizatii de voluntari care le mai dau o mana de ajutor. Poate ca o fac, dar ideea lor de caritate si ideea mea nu prea se potrivesc. Inca o iluzie distrusa… 🙁