Un moroșan la vamă
Un fel de continuare a articolului trecut. La 10 noaptea, sîntem singuri în vama română. Vameșul ne verifică actele. ”Hmm, Maramureș, mormăie el uitîndu-se la numerele de înmatriculare. Veniți de departe, unde mergeți?” ”La cramele din Moldova”, declară plin de patos Adi, colegul meu de călătorie.
”Aveți ceva de declarat? Arme, droguri, valută?” ne întrebă cîteva minute mai tîrziu vameșul moldovean. ”Palincă”, răspunde imediat Adi. ”Asta ce-i: armă, drog sau valută? Eu în ce limbă vorbesc cu voi?” se ambalează vameșul. ”Română, răspunde Adrian… ăăă… adică moldovenească”.
Mda, îmi zic eu în gînd. Bine aţi venit în Moldova, după care încerc să dreg cumva busuiocul. ”Unde mergeți, cît o să stați în Republica Moldova?””Mergem să vizităm cramele Cricova și Mileștii Mici, răspund eu de această dată. Ei sînt din Maramureș, mergem să vedem frumusețile din Moldova”.
”Ați făcut atîta drum numai pentru asta?” ridică din sprînceni vameșul. ”Da, zic. Moldova are cele mai mari beciuri din lume. Merită văzute!” În cele din urmă ne vedem pe pămînt moldovenesc. Două zile mai tîrziu, ne întoarcem pe același traseu.
„Răspunde doar cînd ești întrebat și strict la obiect că aici nu eşti în Europa”, îi fac eu instructaj lui Adi înainte de a intra în vamă. ”Aveți ceva de declarat?” ne întrebă din nou vameșul. ”Da, vin!” răspunde Adi, iar eu îmi pun mîinile în cap.
”Măi, aiștia-s aceia care o fost la Cricova!” strigă vameșul unui grănicer și începe să rîdă. Răsuflu ușurat. După o jumătate de oră o doamnă de la vama română face ochii mari cînd ne verifică maşina.
„Aţi mai lăsat vin în Moldova sau l-aţi luat pe tot?” ne întreabă ea zîmbind. „Am mai lăsat, nu de alta, dar intenţionăm să revenim curînd” răspundem noi după care pornim spre casă.
One Comment