Sică, extratereștrii și lumina de la Orion
„Moldoveneee, ajută-mă că am încurcat-o!” E duminică, ora 3 dimineața. Stau pe marginea patului cu telefonul la ureche. Dacă nu v-ați dat seama, moldoveanul sînt eu, iar cel care m-a trezit din somn e Sică. Iar i s-a întîmplat ceva.
Așa e Sică – odată la cîteva luni pățește ceva. Ori își pierde actele, ori ia trenul greșit și ajunge în altă țară, ori i se strică mașina în mijlocul pustietății. Ultima dată m-a sunat din ambulanță. Venea ușor amețit de la o petrecere cu bicicleta și a încercat să urce o bordură.
Bordura a fost înaltă, iar capul lui prea moale. M-a sunat să-i aduc laptopul să nu se plictisească în spital. Sică e genul de om care atrage necazurile ca magnetul, iar atunci cînd nimerește în belea mă sună pe mine.
Iar eu, pentru un motiv pe care nu-l înțeleg, încerc să-l ajut. „Ce s-a întîmplat?” îl întreb eu pregătit pentru ce-i mai rău. „Nu știu unde mă aflu! Mă doare capul și m-am panicat!” sughite el. „Cum adică? Spune-mi ce vezi în jurul tău”.
„Nu văd nimic, e beznă și e frig! Și nici nu mă pot ridica în picioare că mă dor toate” „Bun, care e ultimul lucru pe care-l ți-l amintești”. „Păi, ultimul lucru… Ah, am ieșit cu Lică la o bere în centru, iar de acolo… de acolo am mers în Euphoria”.
Lică e cel mai bun prieten al lui Sică, împreună sînt ca berea cu halba, ca degetul cu nasul, ca Merkel cu refugiații. În fine, ați prins ideea. „Așa, zic eu, continuă…” „Parcă la un moment dat pe ecrane a apărut un mesaj și un fecior și-a cerut iubita în căsătorie”.
„Am fost așa de bucuroși pentru ei încît am ținut neapărat să-i pupăm și să-i felicităm. Mirele n-a fost de acord. Cred că nici mireasa. Mai departe nu țin minte. Oare din cauza asta mă doare așa tare ochiul stîng? Și coastele, aaau!”
„Ha ha, tu te bagi să pupi mirese și apoi te miri că te doare ochiul? Bun, ia cască-l pe celălalt și spune-mi ce vezi” încerc eu din nou. „Ți-am zis, e beznă și nu văd… ba, stai că au apărut niște lumini deasupra mea. În stînga e o lumină de pîlpîie intermitent, iar în dreapta, în dreapta e constelația Orion”.
„Știi tu că e Orion?!” „Știu mă, că am avut examen din asta la astronomie în clasa a 12-a”. „Bine că nu ții minte unde ești, dar ții mine cum arată constelația Orion, bată-te norocul. Dar lumina, lumina aceea ce face?” „Nu știu, pîlpîie și parcă se apropie, așa ca un avion.”
„Nu cumva îs la aeroportul din Cluj, iar lumina e un avion ce vrea să aterizeze? A ieșit unul de pe pistă luna trecută… sau o navă de extratereștri ce vrea să mă răpească și să facă experimente pe mine. Moldoveneee, nu mă lăsaaa!”
„Ce experimente, măh? La ce soi ești tu și extratereștrii s-ar feri de tine! Vestea bună e că știu unde ești, măi amețitule! Ești la tine acasă în baie, iar lumina ce pîlpîie e becul ăla ieftin pe care l-ai luat de la abc-ul de pe colț.
Ți-am zis să nu mai cumperi de la doamna Juji că vinde numai prostii. Mno, bec ieftin, instalație electrică făcută de genunchi – nici nu te miri că-ți pîlpîie becurile noaptea. Da’ tu visezi extratereștri”. „Bine-bine! Dar lumina de la Orion?”
„Eh, lumina de Orion. Mai ții minte cum ai vrut să-ți faci oglinda din baie smart să-ți afișeze ora, starea vremii și constelațiile? Da da, atunci cînd ți-a picat pe picior bucata aia de sticlă și te-am dus la urgență! Mno, asta e lumina de la constelație”.
„Așa că fă-ți instalația electrică și după aceea mai vorbim. Iar mîiine dimineață du-te la spital că și așa ești vedetă pe acolo. Hai noapte bună!”