Răcit cobză de ziua mea
Ce poate fi mai neplăcut decât să fii răcit de ziua ta? Să-ți fie răcită toată familia. Anul trecut mi-am sărbătorit ziua de naștere cu un tort cu lumânări într-o mână și cu un bebeluș cu colici în cealaltă. Anul acesta am prins o răceală urâtă la vizita în Oradea (despre care nu am apucat să vă povestesc).
Ne-a lovit pe toți 3. Două zile abia am putut să vorbesc. Ilinca, în schimb, parcă a căpătat o octavă în plus și de 2 ori mai multe motive să plângă. Ne-am revenit puțin de ziua mea, am avut însă o voce pe care nu mi-o recunoșteam nici eu însumi. M-a sunat tata să mă felicite și, când i-am răspuns, a crezut că greșise numărul.
Dacă eu sunt răcit cobză, Ilinca ar putea fi răcită tobă, iar soția răcită vioară. Așa am putea forma un trio muzical. Îi puteam zice Albu trio band.
Cu o săptămână înainte mi-a făcut soția o surpriză și mi-a luat bilet la o piesă de teatru care s-a jucat de ziua mea. Se numește „La Pulce” e pusă în scenă de Horațiu Mălăele și îi are în rolurile principale pe Ștefan Bănică Jr. și Emilia Popescu. Nu mai fusesem la teatru de vreun an și jumătate.
Întâi au fost lucrările la apartament, apoi mutarea, apoi a apărut Ilinca. Pe scurt, am fost „nițel ocupați”. Așa că am profitat de ocazie și am mers, deși sunt răcit. Piesa a fost un deliciu. Am râs cu poftă. Dacă aveți ocazia, mergeți să o vedeți.
Vă mulțumesc tuturor pentru urările și gândurile bune pe care mi le-ați transmis. Să vi se întoarcă înzecit!
Sursă img