Povești la minut

#poveștilaminut despre farfurii și cursuri de dezvoltare personală

Îmbracă-te liniștită

Restaurantul Memo10, împinge tava, pauza de masă. Merg să mănânc împreună cu un coleg. Luăm 2 meniuri și începem să navigăm printre mese, căutând una liberă. La un moment dat în calea noastră răsare o domnișoară care se ridică de la masă și începe să se îmbrace cu geaca pentru plecare.

Fetișcana observă că ne blochează trecerea și tresare. „Îmbracă-te liniștită” îi spune colegul, iar, după ce ne așezăm amândoi la o altă masă, îmi mărturisește în șoaptă. „Bă, nu credeam că o să-i spun asta vreodată unei fete!”

Farfurii și dezvoltare personală

Pauza de masă, împinge tava, 2 tineri discută în spatele meu. „Pe sora mea a apucat-o frenezia cu dezvoltarea personală, mărturisește primul. Săptămâna trecută a fost la un curs să învețe cum să-și depășească limitele.

„Să vezi ce au pus-o să facă. Pe scurt, a trebuit să ducă mai multe farfurii pe o singură mână. Apoi să le care în altă parte cu cineva în echipă. Cică treaba asta ajută să te autodepășești și să înveți să colaborezi”.

„Mda, trebuie să ai grijă cu astfel de cursuri, a concluzionat celălalt. Că mergi la un curs din ăsta să te dezvolți personal și te pomenești chelner. E periculos!”

Numai la noi poți vedea așa ceva

Trecere de pietoni. Semaforul pietonilor pâlpâie pe culoarea verde cu un cârâit răgușit apoi se schimbă în roșu. Aștept. Din partea cealaltă a drumului, 2 flăcăi își fac vânt și încep să traverseze în fugă. Primele mașini de la semafor dau să pornească. Frânează, îi lasă să treacă.

– „Uită-te la ei cu trec pe roșu, se aude o voce din spate. Degeaba, românul nu e obișnuit cu civilizația. Numai la noi poți să vezi așa ceva. Incredibil…”

Între timp, cei 2 flăcăi reușesc să ajungă pe partea cealaltă a drumului. Și tocmai când trec pe lângă noi, îi aud discutând gâfâit într-o engleză nativă.

– „That was close, man! Next time we should definitely wait for the green light!”

Sursă foto

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button