#poveștilaminut despre dragoste, bătrânei și curaj
Am rămas în urmă cu poveștile la minut. Mi-am dat seama că multe dintre povestioarele postate pe rețele sociale nu se regăsesc pe blog, așa că am decis să recuperez decalajul. Nu de alta, dar poate pică mâine-poimâine Facebook-ul și rămân în plop. Așadar, să purcedem.
Pentru unii dragostea nu are vârstă
Au urcat în autobuz împreună. El i-a oferit brațul galant, ea s-a sprijinit de el recunoscătoare și parcă ușor rușinată. După asta a condus-o până la un loc liber și a scanat cardurile de călătorie. Aveau ambii abonamente de pensionari.
Tot drumul s-au ținut de mână. Din când în când se priveau în ochi de parcă ar fi împărtășit un secret pe care nimeni nu-l știa în afară de ei. Au coborât în centru, mergând la braț și s-au pierdut în mulțimea de oameni grăbiți. Se pare că pentru unii dragostea nu are vârstă.
Niciodată nu-i prea târziu
O doamnă la vreo 50 ani în Piața Mihai Viteazu: „Spuneți-mi, vă rog, cum ajung la autogară?” Îi spun că mă duc și eu parțial în aceeași direcție și îi propun să mergem împreună. „Cu ce ocazie ați venit în Cluj?” o întreb în timp ce așteptăm la semafor.
„Fac o școală serală aici. Sunt din Bistrița și vreau să devin educatoare. Asta mi-am dorit dintotdeauna”. „N-am putut să învăț la vârsta potrivită, pentru că a trebuit să lucrez. Dar niciodată nu-i prea târziu”.
„Eu cred că trebuie să înveți în fiecare zi ceva nou. Asta le spun și copiilor mei: să mai lase televizorul, să citească o carte, să deprindă lucruri utile”. Am felicitat-o pentru curaj și i-am urat succes la școală. E plăcut să întâlnești oameni care își urmează chemarea.
Mai bine la sport decât la spital
Doi pensionari joviali în autobuzul 33.
– Servus, Radule! Ce faci, nu te-am mai văzut demult?!
– Servus! Am fost gripat, abia mi-am revenit.
– Bine, înseamnă că revii la mișcare, nu? Luni la fotbal, joi la baschet.
– Da, da. Ne vedem pe teren. Mai bine la sport decât la spital.
Bătrânețe haine grele
2 bătrâne în autobuzul 48: cea de lângă mine are în mână o pungă cu medicamente, cealaltă sprijinește un căriucior de mers la piață.
– Servus, dragă! Ce mă bucur să te văd! Ce mai faci?
– Ce să fac? (Oftează și arată medicamentele) Mai trăiesc… Așe ca bolunda.
– Mda, și eu. Bătrânețe haine grele, cum să fac să scap de ele?
M-aș așeza, dar mi-i frică
O bătrână urcă cu greu în autobuz, sprijinindu-se într-un baston de lemn. Un tânăr se ridică și îi cedează imediat locul. Bătrâna zâmbește încurcată și îl refuză politicos: „Ioi, îți mulțumesc frumos, maică! Dar o să stau în picioare: dacă mă așez, nu-i sigur că o să mă mai pot ridica”.
Sursă foto