Cum arată Iulius Mall Cluj pe timp de carantină
Ieri pe la amiază am fost la Iulius Mall pentru prima dată în cele 8 săptămâni de carantină. N-aș fi mers dacă nu ar fi trebuit să returnez un produs comandat de la Auchan. Fac o paranteză: de vreo lună Auchan a introdus opțiunea de comandă online cu livrare la domiciliu și pentru Cluj-Napoca.
Comanda se face pe auchan.ro, iar livrarea e asigurată de Fan Curier. Costul livrării este 15 lei – un preț bun dacă faci cumpărături mai mari sau pentru o perioadă mai lungă. Site-ul funcționează binișor, chiar dacă nu toate produsele din magazin sunt disponibile și online.
Noi am folosit deja de 2 ori serviciul și suntem destul de mulțumiți, având în vedere că oricum ne făceam cumpărăturile la Auchan și cunoaștem produsele de acolo. Motivul returului pentru produsul de care ziceam mai sus este că a venit în altă culoare decât ne așteptam. Și aici am închis paranteza.
Într-o zi marți la amiază mall-ul ar fi fost plin de forfotă. Ieri mi s-a părut aproape părăsit. Când intri în mall pe timp de stare de urgență ai impresia că pășești într-un film apocaliptic. În jur domnește liniștea, magazinele sunt închise, spațiile delimitate, ascensoarele și scările rulante deconectate, iar standurile acoperite cu prelate.
Și peste toate acestea domnește un semiîntuneric apăsător. Terasele, cafenelele și restaurantele sunt pustii. Cine-ar fi crezut că așa ceva e posibil într-o perioadă în care mall-ul a devenit un reper pentru modul nostru de viață?
Oare ce viitor vor avea mall-urile în următorii ani? Oare oamenii le vor evita chiar și după ce vor fi ridicate restricțiile? Sau se vor îmbulzi din nou la mall ca înainte, încercând să uite cât mai repede limitările impuse în lunile de carantină?