Gumele Turbo: amintiri dintr-o altă epocă

Am citit undeva că memoria funcționează ca un sistem întrețesut de frînghii. Atîta timp cît ancorele rezistă, te poți tirolia (uite că am inventat un cuvînt nou) peste abisul uitării spre lumea în care ai trăit altădată.

Mai devreme sau mai tîrziu însă timpul își face treaba, legăturile se rup și uitarea se așterne peste cele trecute.

Uneori îmi place să cotrobăiesc prin lucruri vechi, să răscolesc și să scutur praful din amintirile care au fost la un moment dat prezent și care sînt acum doar urme de pași pe o plajă între flux și reflux: uite că sînt, uite că nu-s.

Căci mai devreme sau mai tîrziu marea își face datoria, urmele se spală, iar apa inundă nisipul în care ți-ai înfipt cîndva piciorul.

Am acasă cîteva cutii în care am păstrat lucruri din diferite perioade ale vieții mele. Ultima data cînd am fost acasă am dat întîmplător peste colecția mea de surprize Turbo. Stătea cuminte aranjată pe buzunare în funcție de ediție. Întotdeauna mi-a plăcut să-mi țin lucrurile în ordine.

Încep să le răsfoiesc și amintirile vin valuri peste mine. Îmi aduc aminte cum făceam schimburi de abțibilduri: una din ediția limitată pe 10 din alea noi. Îmi amintesc și de duelurile în care puteai cîștiga abțibilduri de la alții.

Fiecare punea la bătaie cîte unul, le așezam pe masă după care le loveam cu palma. Cel care reușea să le întoarcă pe ambele dintr-o singură încercare își recupera abțibildul și-l cîștiga pe cel pus la bătaie de adversar.

Iau un Mercedes SL500, îl îndrept și-l așez pe birou. Îl lovesc ușor, dar mîna și-a pierdut îndemînarea de altădată. ”Lasă că o să le dai copiilor tăi” îmi face mama cu ochiul. ”Sau poate că le vinzi cuiva” completează tata.

Eu le pun cu grijă înapoi în buzunarele în care le-am găsit și răsuflu ușurat. Ancora e înfiptă adînc, frînghia zbîrnîie a sănătate, fluxul e încă departe.