Ofuri cotidiene

De ce e fotbalul românesc de tot rahatul

cfr-cluj-stadion-coada-bilete

Ziua de ieri a fost foarte grea. După 4 zile de Untold cu nopți prea puțin dormite, mi se părea că am ajuns la capătul puterilor. Pe la amiază am aflat că seara urma să se dispute meciul CFR Cluj – Dinamo București.

Și fiindcă îl avem în vizită pe cumnățelul Silviu (care e mare iubitor de fotbal), am hotărît să facem un efort și să mergem cu toții la meci. Fusesem anterior la amicalul cu Spania pe Cluj Arena, precum și la un meci al Universității Cluj.

Ambele experiențe au fost destul de faine. Așa că am decis să profit de ocazie și să merg pentru prima dată la un meci pe stadionul CFR-ului din Gruia. Am încercat să cumpăr bilete pe internet, dar am aflat că acestea se pot procura doar de la Stadionul Dr. Constantin Rădulescu.

Odată ajunși la fața locului, am găsit vreo 300 de oameni înghesuiți și o singură casă de bilete deschisă. Am așteptat jumătate de oră, coada nu s-a mișcat aproape deloc. La porți alte cîteva sute microbiști așteptau să intre.

Toate astea în condițiile în care tribunele erau pe jumătate goale. Din ce spun microbiștii, această problemă apare la toate meciurile CFR-ului care prezintă cît de cît interes. Între timp prima repriză se apropia de final, așa că am renunțat la idee și am mers acasă.

Sincer, nu înțeleg cum poți să-ți bați joc de oameni în halul acesta și apoi să te plîngi că românii nu vin la meci, că echipa nu are bani. Cu așa o atitudine față de fani, nici nu e de mirare că fotbalul românesc este de tot rahatul, că a ajuns un sistem corupt și infect în pragul falimentului.

Vă dați seama că nu mai merg curînd la meci al CFR-ului 🙂

P.S. Apropo, ieri s-au pus în vînzare biletele pentru partida România – Muntenegru din preliminariile campionatului mondial. Meciul va avea loc în 4 septembrie pe Cluj Arena. Biletele pot fi cumpărate online aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button