Cum mi-a cusut bunica blugii tăiați de la Levi’s
O pățanie auzită la un pahar de vorbă
S-a întîmplat prin 2005. Moda jeanșilor rupți nu ajunsese încă în România, în State însă aceștia erau deja la mare căutare. În vara aceea lucrasem în New York prin programul Work and Travel și la întoarcere mi-am cumpărat cîteva perechi de blugi Levi’s care mai de care mai frecați și mai tăiați.
Cînd m-a văzut, mama și-a pus mîinile în cap. Cum să umbli îmbrăcată așa? Tata în schimb mi-a propus un business. „Fii atentă, zice. Cumpăram fiecare cîteva perechi de blugi, îi purtăm pînă-i frecăm, după care deschidem magazin de familie”.
Cele mai puternice reacții însă le-am avut din partea prietenelor. Unele spuneau că blugii rupți sînt „nașpa”, altele se rugau să facem schimb de haine (deși nu am obișnuit să fac așa ceva niciodată), iar altele pur și simplu mă urau.
Așa se face că toamna după ce m-am întors din America, am mers la țară la bunici. Am ajuns în sat seara așa că bătrînii nu au apucat să vadă prea bine cum eram îmbrăcată. A doua zi cînd m-am trezit, blugii mei de marcă stăteau frumos împăturați pe scaun.
„Am văzut că erau rupți și boțiți, așa că i-am cusut și i-am călcat frumușel, mi-a zis bunica. Săraca de ea, cum umblă cu pantalonii rupți?! Zici că te-o muscat vreun drac de cîine. Bine că nu te-o văzut nime’, cine știe ce-ar fi grăit lumea în sat?! Uite 100 lei de la buna, să-ți iei și tu niște blugi noi”.
Sursă foto