Printre cuvinte

Cine controlează azi România (idei din „Homo Deus” de Yuval Harari)

Odată la câțiva ani am șansa să citesc câte o carte extraordinară, o carte memorabilă care stabilește un nou etalon în ceea ce înseamnă pentru mine lectura. Anul trecut am fost norocos, pentru că am descoperit 2 astfel de cărți.

Sunt scrise de același autor și se completează reciproc, formând un tot întreg. E vorba de „Sapiens: scurtă istorie a omenirii” și „Homo Deus: scurtă istorie a viitorului” de Yuval Noah Harari, profesor de istorie la Oxford, cunoscut la nivel internațional ca reprezentat al unui nou domeniu – istoria lumii ca istorie a omului.

M-a impresionat modul în care Harari prezintă lucrurile, felul în care face lumină și limpezește istoria la nivel macro, folosind în același timp un limbaj simplu, clar, cu referințe cunoscute oricărui om educat și interesat de lumea în care trăiește.

Am întâlnit la el puncte de vedere pe care nu le-am găsit nicăieri altundeva. Când am descoperit „Sapiens”, mi-a plăcut așa de mult, încât am cumpărat 2 exemplare. Unul i l-am făcut-o cadou mamei soacre, care e profesoară de istorie. Pe celălalt i l-am împrumutat tatălui meu care (ați ghicit) predă istoria.

„Sapiens” și „Homo Deus” sunt cărți pe care le citești cu creionul în mână, cărți pe care le studiezi și te bucuri de lectură în același timp și asupra cărora revii cu drag. Cel puțin așa a fost în cazul meu. Bineînțeles, cele două sunt bestseller-uri internaționale.

„Sapiens” descrie trecutul omenirii până în prezent și e disponibilă deja în română, iar „Homo Deus” face câteva previziuni de viitor și este în curs de traducere. În cea de-a doua am descoperit câteva fragmente care fac referire la România.

Mi-am permis să preiau câteva idei din carte, deoarece cred că acestea sunt relevante în contextul politic actual. Așadar, idei preluate din cartea „Homo Deus” de Yuval Harari, traducere aproximativă făcută de mine.

Hommo sapiens este singura specie din lume capabilă să coopereze flexibil la scară largă. Victoria a fost obținută aproape întotdeauna de cei care cooperează mai bine.

Desigur, inteligența și crearea uneltelor au fost de asemenea foarte importante. Dar dacă oamenii nu ar fi învățat să coopereze eficient la scară largă, creierele noastre abile și mâinile noastre iscusite încă ar despica cremene în loc de atomi.

Victoria a fost obținută aproape întotdeauna de cei care cooperează mai bine. Romanii i-au cucerit pe greci nu pentru că aveau creierul mai mare sau tehnici mai bune de producere a uneltelor, ci pentru că știau să colaboreze mai eficient.

De-a lungul istoriei, armatele disciplinate au dominat mereu hoardele dezorganizate. În 1914, de exemplu, 3 milioane de nobili, oficiali și oameni de afaceri ruși domneau peste 180 milioane de țărani și muncitori.

Ceaușescu și tovarășii săi au dominat 20 milioane de români timp de 4 decade pentru că  au reușit să îndeplinească 3 condiții vitale.

Numărul mare de oameni nu e niciodată suficient pentru a organiza o revoluție. Acestea sunt făcute mai curând de rețele mici de agitatori decât de mase. Dacă vrei să faci o revoluție nu te întreba „câți oameni susțin ideile mele?” ci „câți dintre susținătorii mei sunt capabili de colaborare eficientă?”

Revoluția rusă nu a erupt atunci când 180 milioane de țărani s-au răsculat împotriva țarului, ci atunci când o mână de comuniști s-au poziționat la locul potrivit și în momentul potrivit.

Ceaușescu și tovarășii săi au dominat 20 milioane de români timp de 4 decade pentru că  au reușit să îndeplinească 3 condiții vitale. Prima, aceștia și-au pus oameni loiali în funcții cheie în toate rețelele de cooperare precum armata și sindicatele.

A doua, au reușit să blocheze apariția oricăror organizații rivale, fie politice, economice sau sociale, care ar fi putut servi ca bază de cooperare împotriva comuniștilor. A treia, aceștia beneficiau de susținerea partidelor comuniste din Uniunea Sovietică și Europa de Est

Ceaușescu a pierdut puterea doar în momentul în care cele 3 condiții nu au mai fost valabile. Totuși, după căderea sa, puterea nu a ajuns în mâinile maselor ce ieșiseră în stradă. Deși erau numeroase și entuziaste, masele nu știau cum să se organizeze.

După căderea lui Ceaușescu puterea a fost preluată de aripa moderată a Partidului Comunist, un grup mic de jucători politici care nu aveau nicio legătură cu cei care erau în stradă, dar aveau un avantaj important – organizarea eficientă.

La fel ca în cazul Rusiei în 1917, puterea a fost preluată de un grup mic de jucători politici care aveau un singur avantaj – organizarea eficientă. Revoluția română a fost deturnată de autoproclamatul Front al Salvării Naționale care era o perdea de fum pentru aripa moderată a Partidului Comunist.

Frontul nu avea nicio legătură cu cei care erau în stradă, acesta era format din membri de rang mediu din partid și condus de Ion Iliescu, fost membru al Comitetului Central din Partidului Comunist care a fost și în fruntea departamentului de propagandă.

Iliescu și tovarășii său s-au reinventat ca Frontul Salvării Naționale, au declarat la orice microfon disponibil că erau liderii revoluției după care și-au folosit experiența și rețeaua de acoliți pentru a prelua conducerea țării și resursele acesteia.

Frontul Salvării Naționale a fost o perdea de fum pentru aripa moderată a Partidului Comunist. Elita care controlează în prezent România e formată în mare parte din foștii comuniști și familiile lor.

România Democrată și-a privatizat rapid resursele, vânzându-le la prețuri de chilipir foștilor comuniști care erau singurii ce realizau ce se întâmpla și care colaborau pentru a obține beneficii.

Companiile de stat ce controlau infrastructura și resursele naturale au fost vândute la reducere foștilor oficiali comuniști în timp ce membrii de rând ai partidului au cumpărat case și apartamente pe câțiva bănuți.

Ion Iliescu a fost ales președinte al României, iar colegii său au devenit miniștri, parlamentari, directori de bănci și multimilionari.

Elita care controlează în prezent România este formată în mare parte din foștii comuniști și familiile lor. Cei care și-au riscat viața în Timișoara și București s-au mulțumit cu firimituri, pentru că nu au știut cum să coopereze și să creeze o organizație eficientă care să le reprezinte interesele.

Foștii comuniști nu erau mai inteligenți sau mai abili decât fostul dictator sau protestatarii din stradă. Avantajul lor a fost cooperarea. Aceștia au știut să colaboreze mai bine decât masele și au demonstrat mai multă flexibilitate decât fostul dictator. Victoria a fost obținută de cei care au știut să coopereze mai bine.

Sursă img 1 2 3

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button