Cînd te înjură un șofer pe o străduță întunecată

Era trecut de 9 seara. Mă întorceam acasă obosit pe o străduță îngustă ce se derula în fața unui șir lung de garaje. Măseaua îmi pulsa din cauza intervenției stomatologice de mai devreme. Eram încă amorțit.

La un moment dat mi s-a părut că am auzit ceva în spate. După cîțiva pași mi-au dat seama că era o mașină. Drumul pe care mergeam era destul de îngust, să fi avut vreo 3 metri jumătate. Partea din stînga era plină de noroi, așa că am mai făcut 2-3 pași înainte să mă feresc.

Cînd a ajuns în dreptul meu șoferul a exclamat nervos prin geamul întredeschis: „Ce, mă?! Nu se aude?” după care și-a continuat drumul. 30 de metri mai încolo a oprit, a coborît din mașină și s-a pregătit să deschidă ușile garajului. Era un bărbat de înălțime medie la vreo 50 ani.

Cînd am ajuns în dreptul lui, m-am oprit și i-am spus. „Bună seara. Să știți că nu v-am auzit din prima. Poate că v-aș fi observat mai repede dacă ați fi avut luminile aprinse. În plus, în stînga era parcată o mașină, nu am avut unde să mă feresc.”

I-am spus toate acestea pe un ton destul de politicos, omul a părut surprins și nu a îndrăznit să mă privească. Mi-am reluat drumul, eram la vreo 10 metri distanță de el cînd a început să zbiere și să mă înjure. M-am întors la el.

A tresărit din nou, probabil că nu aștepta să o fac. „De ce mă înjurați în halul acesta? Cu ce v-am greșit eu?” l-am întrebat pe un ton neutru. „La vîrsta dumneavoastră m-aș fi așteptat să aveți un pic de educație”.

Nu a zis nimic, a pus capul în jos și s-a prefăcut că nu mă aude. Mi-am reluat din nou drumul. Cînd am ajuns în capătul străzii m-a trimis la origini din toți rărunchii. M-am gîndit că trebuie să aibă o viață foarte tristă

Oamenii sînt răi, pentru că sînt nefericiți și pentru că ceva le lipsește. Mi s-a făcut milă de soția lui și de copiii pe care probabil că îi are. Mi-am promis să nu ajung ca el niciodată. Era prima zi de primăvară.

Sursă foto