Calul, umbra și nunta din satul vecin

De fiecare dată când merg în satul natal, mă întorc cu desaga plină de pătărănii și întâmplări amuzante. Doar la țară mai pot găsi umorul acela rustic și mustos care mă face să mă hlizesc și să apreciez oamenii simpli de la sat. Iată o întâmplare adevărată pe care am auzit-o recent.

O familie de la mine din sat a fost invitată la o nuntă în satul vecin. Fiind prinși cu munca și cu animalele din jurul casei, oamenii nu au putut merge la eveniment la ora stabilită și au întârziat. Nunta respectivă nu avea loc într-un local.

Iar întâmplarea face că sătenii mei nici nu știau exact unde locuiesc socrii mari din partea cărora primiseră invitația. Fiind întârziați, le era jenă să sune și să întrebe. În fine, după mai multe căutări, cei doi au zărit o curte mai luminată din care răzbătea muzică și au decis să se apropie și să întrebe.

„Buna sara, a strigat bărbatul la poartă văzând o umbră ce se mișca lângă gard. Aveți vreo nuntă în mahala?” Niciun răspuns. Omul și-a dres vocea și, când a văzut umbra mișcându-se din nou, a strigat mai tare. „Sara bună, oare pe aici îi nunta din sat?” Tăcere.

Enervat de lipsa răspunsului, săteanul meu s-a apropiat și mai mult și a tunat și mai puternic. „Oameni buni, aici se ține nunta din sat?” „Măi, Tolea, i-a strigat soția din mașină. Tu nu vezi că vorbești cu un cal? Cine vrei să-ți răspundă? Hai să mergem mai departe!”

Sursă foto