Banii, românii și legea atracției universale
Legea atracției universale funcționează. Dacă îți dorești cu adevărat ceva, te gîndești în mod pozitiv la acel lucru și faci eforturi consecvente și susținute pentru a-l atinge, mai devreme sau mai tîrziu acel lucru va deveni realitate.
Din păcate teoria funcționează și în sens invers – uneori lucrul care te enervează cel mai mult are tendința să ți se întîmple în momentul cel mai nepotrivit. Am scris de mai multe ori cît de mult mă irită abordarea românilor față de un subiect foarte sensibil în aceste vremuri – banii. Din păcate mă simt nevoit să revin din nou la această temă.
Ieri ies din Kaufland și în timp ce-mi dezleg antifurtul de la bicicletă observ că mă privește insistent un domn de 35-40 de ani. Mă examinează tacticos din cap pînă în picioare după care se apropie de mine. ”Cît ai dat pe bicicletă?” mă întreabă fără nici o introducere. Mă fac că nu l-am auzit. ”Ai dat mult pe ea?” insistă el din nou.
”Mda, zic, suficient” și dau să plec. Omul vine după mine. ”Că și eu vreau să-mi iau” continuă el. ”E perioada reducerilor, o să găsiți un preț bun” îi zic eu și pornesc în trombă. ”Da nu mi-ai zis cît ai plătit!” îmi strigă el din urmă în timp ce eu încerc să nu mă enervez.
Jumătate de oră mai tîrziu ies la o tură prin parc. Mă întîlnesc întîmplător cu fiul doamnei la care stau în chirie. ”Salut Andrei, mă ia acesta, după care mă măsoară din priviri. Ți-ai luat bicicletă? Cît ai dat pe ea?” Simt cum mă furnică niște gînduri negre în cutia ucraineană. ”Am dat cît a trebuit” îi răspund pe un ton care vrea să închidă subiectul.
”Bun, răspunde feciorul. Da cît? 1000 de euro? Mai mult?” cască el ochii făcînd niște calcule în minte. ”Poate ar trebui să-ți mărim chiria” mustăcește el în gînd și continuă în glas ”…mai mult de 1500?”.
”Nu m-ai întrebat ce marcă și model e, ce caracteristici are și ce poate să facă, dar vrei să știi cît costă.” ”Ăhă!” îmi răspunde el senin cu gura căscată. „De ce?” îl întreb eu şi simt cum gîndurile negre din partea occipitală se înmulțesc cu viteză exponenţială. Îmi iau tălpășița înainte să apuce să-mi dea un răspun tipic românesc.
În drum spre casă, aștept la semafor. Lîngă mine un domn de vîrsta a treia se apropie și mă întreabă domol ardelenește. ”Tinere, cît costă o bicicletă?” ”Depinde, dau eu să evit discuția, prețurile variază”. ”Păi a ta cît costă? Că arată bine şi …”
…şi în acel moment am cedat. ”Ce Dumnezău aveți toți bată-vă soarele de români inculți și băgăcioși! Oare nu mai există nici un om binecrescut în țara asta?! Toată lumea vrea să știe ce salariu ai, cît plătești chiria și taxele, cît dai, pe ce și cînd! CÎT CÎT CÎT!!! Asta e tot ce vă interesează! Oare o să scăpăm vreodată de mentalitatea asta comunistă și nevoia de a ști totul despre toată lumea!!!”
Simt că alunec pe partea injurioasă a discursului așa că demarez din nou în viteză lăsînd în urma mea un domn cu gura căscată care scapă fără să-și dea seama cuvintele pe care nu a apucat să mi le adreseze ”și aș vrea să știu cît ai dat…”
Sensibilule! Traiesti de atata vreme in Romania si inca n-ai realizat ca romanul de rand judeca produsele pe baza pretului? Adu-ti aminte cand te-am chemat prima data la gulas, prima ta intrebare a fost „cat costa?”. Si totusi, cat ai dat pe bicicleta? 🙂
S-avem pardon, dar nu e chiar acelaşi lucru! Eu înţeleg că banii sînt o preocupare constantă în viaţa noastră şi o frustare pentru majoritatea românilor. Totuşi există o limită. Nu întrebi un necunoscut pe stradă cît a dat pe un telefon sau pe o haină. E nepoliticos, de prost gust. Oare doar mie mi se pare ciudată toată povestea?
Oare doar noi românii îi judecăm pe ceilalţi prin prisma lucrurilor pe care le deţin şi îi etichetăm în funcţie de cîţi bani au dat pe ele?
Am ras copios citind articolul si, apropo de mentalitatea comunista, mi-am amintit un scurt episod de acum doua zile. Eram la banca sa platesc o factura, stand la rand in spatele dungii trasate pentru a respecta confidentialitatea celui din fata ta. Si stau si vine unu’ de se baga in fata. Nu zic nimic. Plateste, eu ii respect confidentialitatea, raman in spatele liniei, dar vine altul. Povestea se repeta. Apare un al treilea care se baga in fata. Tac. In sfarsit, apare un al patrulea, deschide gura si ma intreaba: „Stati cumva…”, dar observa ca celalalt ghiseu tocmai s-a eliberat si nu-si mai termina intrebarea. In sfarsit, nu se mai baga nimeni in fata si ma apropii de ghiseu tocmai cand angajata dadea sa iasa la o pauza. Ma dau inapoi sa-i fac loc, la care ea imi zambeste surprinsa: „Vai, dar dumneavoastra asteptati la rand sa platiti?! Credeam ca asteptati pe cineva, ca v-am vazut asa mai retrasa…” Ii explic frumos ca nu-mi place sa ma imping in altii, nici sa-mi sufle altii in ceafa, si face ochi mari….”Aaa, sunteti prima persoana care imi spune asa ceva, de regula oamenii se imbulzesc la ghiseu de mai-mai sa se ia la bataie…”. Pai da. Mi se pare normal. Daca si la PLATIT ne inghesuim sa ajungem primii… 😀
La urma urmei este şi-o vorbă (cenzurată): Tare te-ar fi interesând!
Click aici pentru filmuleţ
Te-ai ofuscat degeaba. Persoanele 1 si 3 erau probabil interesate de pretul unei biciclete si au dat ca exemplu bicicleta ta fiindca asa puteau afla un pret concret. Nu toata lumea are posibilitatea de a umbla prin magazine dupa biciclete sau de a accesa Internet-ul.
Peste tot in lume banul este reprezentativ pentru statutul social al unui om. La noi insa muritul de grija altuia e sport national. Facem supozitii si tragem concluzii EXCLUSIV pe baza banilor/lucrurilor detinute de cineva.
pai de comunisti am scapat in 2009 cand poporul a votat…am intalnit zeci de oameni atunci care mi-au spus: „eu nu-i votez pe comunisti…ii votezi pe ceilalti”..perfect ! Acum e democratie nu ? Chiar..cum arata un comunist ? Cum il recunosti pe strada ?
Cit dai pe luna pentru chirie?