Banca, țircula și tokenul buclucaș

Cînd eram mic mama m-a scăpat în miere și de atunci se lipesc de mine toate… năcazurile. Asta ca să nu zic mai urît. Bunăoară alaltăieri seară dau să-mi verific soldul bancar pe internet ca un proletar ce mi-s și cînd colo, fă-l să meargă dacă poți.

Apăs butoanele la token, iar el îmi întoarce aceeași privire impasibilă de ecran gol. Încerc cu binișorul, îl trăsnesc de vreo două ori de masă în stil rusesc – el nu vrea și pace. ”Vai ce te-aș mai desface, îl ameninț eu cu degetul arătător, de n-ar fi blestemata aia de garanție”.

A doua zi dis-de-dimineață mă prezint la sediul băncii. Nu vă zic numele ei ca să nu credeți că îi fac reclamă… dar e vorba de Banca Transilvania. ”Doamnă, îi zic eu primei persoane care îmi iese în cale, am o problemă cu tokenul!”

Doamna din fața mea care nu era deloc doamnă mă privește atent. ”Oare de ce mi-o fi zis doamnă? se gîndește ea în sinea ei. N-a văzut că nu am inel?! (își mîngîie inelarul între degetul arătător și cel mare). Oare coafura asta nouă mă face să arăt mai în vîrstă?

”Sau poate că e de vină rochia. Am știut eu că negrul mă face să arăt mai bătrînă. Trebuia să o aleg pe cea de culoare bleu…” Văd toate aceste gînduri reflectate pe fața ei în timp ce mă privește alături de dorința arzătoare de a-mi zice ceva urît.

”Ce problemă?” mă întreabă ea în schimb și eu răsuflu ușurat. ”Păiii…nu merge. Mă puteți ajuta?” dau eu să dreg busuiocul și-i întind tokenul. ”Să vedem” îmi răspunde ea după care dispare cu el în biroul de alături.

Nimic nu putea să mă pregătească pentru ceea ce avea să urmeze, pentru că liniștea mormîntală a dimineții a fost invadată brusc de sunetul asurzitor al unui fierăstrău circular. Am tresărit așa de tare că era cît pe ce să mă răstorn, adormit cum eram. M-am trezit imediat.

Sunetul a încetat după vreo 2 minute agonizante în care mi s-a părut că toată trupa Sistem a concertat în camera de alături. Au venit în locul lui niște bătăi brutale de ciocan după care în ușă a apărut fizionomia domnișoarei care mi-a preluat tokenul.

”Mărieee, a strigat capul din ușă, ai decuplat bancomatuuuul? ” ”Decuplaaat, i-a răspuns de undeva Mărie”. Capul a dispărut din nou și după cîteva secunde a fost înlocuit cu un pîrîit de sudură. Becurile au pîlpîit amețite de cîteva ori și un fum ars s-a înfățișat în încăpere.

Totul a încetat la fel de brusc cum a început, iar domnișoara a apărut în prag ușor îmbujorată. ”Poftiți vă rog, mi-a spus ea zîmbind. Tokenul ar trebui să meargă acum. Dacă mai apar probleme, vă rog să reveniți”

”Ăăă… îmhî… daaa, neapărat am silabisit eu. M-mmulțu-mmesc” După care am ieșit din bancă și dus am fost hotărît să nu mai pun piciorul acolo cît oi fi și oi trăi. Poate dacă mai stăteam cîteva minute, observam echipa de constructori ce lucrau de zor la anexa băncii.

Nu i-am văzut însă și am rămas pentru multă vreme cu sechele legate de banca a cărei nume așa și nu am de gînd să vi-l dezvălui.

Sursă foto