Alo ! Deranjez ?

Încercam zilele astea să telefonez la biroul unei instituţii publice din Baia Mare. Nu ţin să precizez care anume, ca să nu fac anti-reclamă. Nu de alta dar şi aşa au o reputaţie proastă. Se conduc probabil încă după înţeleptul slogan „pauzele lungi şi dese, cheia marilor succese”. Nu m-aş fi mirat deloc dacă nu-mi răspundea nimeni, sau dacă îmi răspundea o doamnă iritată de întrebările mele, sau în cele din urmă dacă numărul ar fi fost ocupat, nealocat, inexistent.

Însă mesajul pe care l-am auzit în receptor m-a luat total pe nepregătite. „Numărul de telefon este deranjat” spunea el. Ţâşnesc brusc în picioare iar scaunul de sub mine se răstoarnă cu un „buf” amortizat de perdea. „Cum adică deranjat?” întreb eu robotul. „Numărul de telefon este deranjat” ţine una şi bună vocea de la celălalt capăt, urmată de tonuri repetate care semnifică de obicei număr ocupat. Pun receptorul la loc, mă pipăi pe frunte şi mă examinez în oglindă.

Parcă nu am băut (aşa mult) în ultima vreme. Să am oare deja …auzănii ? Cum adică deranjat? Cine l-a deranjat? Eu ? Sau s-a deranjat el de la sine? Îmi fac curaj şi formez din nou. Aceeaşi voce impersonală, acelaşi mesaj. Mă învârt de câteva ori prin casa fără astâmpăr. Simt cum îmi creşte glicerina, ăăă… glicemia. Aşa înnebunesc oamenii, îmi zic. Trăiesc normal o viaţă întreagă până li se întâmplă într-o bună zi una ca asta şi … se deranjează cu tătu’.

Nu, aici nu e de joacă. Se impune soluţia supremă. Mă reped în faţa computerului şi introduc mesajul pe google. Nici un rezultat concludent. După vreo jumătate de ora sun din nou. „Bună ziua!” îmi răspunde o voce de femeie. Tresar ca ars, mă bâlbâi şi nu-mi găsesc cuvintele. Femeia enervată la culme mă expediază în doi timpi şi trei mişcări. Îmi vine inima la loc. Aşa da! Aşa mai merge! Simt că lucrurile au revenit la normal…