2 femei așteptau cireada de vaci
Seară, apus de soare, peisaj rural. Două femei așteaptă cireada de vaci. În cazul în care nu ai locuit deloc la țară sau nu ești familiarizat cu rutina rurală, te vei întreba probabil: de ce așteaptă ele cireada? Și de unde vin vacile? Așa că o să-ți explic.
Timp de aproape 3 anotimpuri, gospodarii din sat adună vacile într-o cireadă și le trimit la câmp. Fiecare familie desemnează pe rând o persoană care merge la deal cu cireada și are grijă să nu se piardă vreun animal.
„Merg cu rândul cu vacile” sau „merg la deal cu vacile” – așa numesc sătenii mei această activitate în care timp de o zi ești responsabil de vacile din sat: dimineața le iei, le duci la pășune, le paști în siguranță, iar seara le aduci înapoi.
Așadar 2 femei așteptau cireada de vaci la margine de sat. Așteptarea se prelungea, iar tăcerea devenea apăsătoare, așă că una din ele a încercat să lege o conversație cum numai oamenii de la țară o pot face:
– Buna sara, aștepți vaca?
– Sara bună! Da, aștept. Am o vacă.
– Ce interesant: și eu vacă și matale vacă…
Sursă foto